Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

de | mai 8, 2018 | Actualitatea religioasă

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” împlinește astăzi, 8 mai, 5 ani de la primirea primului pacient. Centrul a fost înființat în anul 2013, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Vasile Someșanul, fiind aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului.

Inițial, Centrul dispunea de o capacitate de 20 de locuri. În următorii ani, din cauza solicitărilor care depășeau cu mult posibilitățile de găzduire ale Centrului, capacitatea instituției a fost dublată, astfel că la ora actuală pot fi asistați simultan 40 de pacienți.

Chiar dacă îngrijirile paliative se adresează pacienților cu boli cronice progresive, specificul principal al Centrului este patologia oncologică, în diverse stadii ale bolii, dar mai ales în stările avansate și terminale.

Serviciile sunt oferite gratuit, fără discriminări legate de etnie sau confesiune, pe o perioadă de 21 de zile, cu posibilitatea reinternării atunci când situația o impune.

Proiectul este unul național, fapt demonstrat de diversitatea locurilor de proveniență a pacienților. Au fost asistați pacienți din județele: Cluj, Alba, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Călărași, Mureș, Satu-Mare, Sibiu, Bihor, Bacău, Caraș-Severin, Hunedoara, Brăila, Constanța, Galați, Olt, Suceava, Vâlcea și București.

În perioada mai 2013 – mai 2018, au fost asistați un număr de 2463 de pacienți, totalizând 44262 de zile de îngrijire. Rata de utilizare a paturilor a depășit 92%, cu mult peste media națională.

La ceas aniversar, se cuvine să aducem mulțumire ÎPS Părinte Mitropolit Andrei și PS Părinte Episcop Vasile pentru prețuirea și grija deosebită pe care le au față de acest proiect, celor 50 de angajați ai Centrului, precum și tuturor oamenilor de bine care fac sustenabilă existența acestei instituții unice în peisajul medical clujean.

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului...

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Cu ocazia aniversării unui an de la înființarea Programului „Centrul EMAUS”, Asociația „Preot Iosif Trifa” din Cluj-Napocavă invităluni, 29 noiembrie 2021, ora 13:00, pe platforma Zoom (link-ul: ), la o conferință de presă, în cadrul căreia va fi prezentat Raportul...

Mitropolitul Clujului a primit vizita ambasadorului Mexicului în România

Mitropolitul Clujului a primit vizita ambasadorului Mexicului în România

La Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, joi, 18 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a primit în vizită pe Excelența Sa José Guillermo Ordorica...

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, are bucuria de a vă anunța înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș". CE PRESUPUNE ACEASTA? Bursa ,,Episcop Vasile Flueraș" are ca obiectiv principal ajutorarea tinerilor care întâmpină...

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...