Cenușăreasa și Micul Prinț, eroii de pe scena Teatrului „Puck” în weekend

de | dec. 13, 2019 | Cultură

Cei mici și cei mari sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la Teatrul de Păpuși „Puck”, la spectacole care au la bază povești clasice ale copilăriei.  Astfel, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11:00, va fi prezentat spectacolul „Kishercegszemmel”/„Prin ochii Micului Prinț”, în scenariul și regia lui Vadas László. Duminică, 15 decembrie, de la orele 11:00 și 12.30, poate fi urmărit spectacolul „Cenușăreasa”, în regia lui Aureliu Manea.

Spectacolul nonverbal „Prin ochii Micului Prinț”, inspirat din povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, în scenariul și regia lui  Vadas László a avut premiera foarte recent, în luna noiembrie. Proiectul are la bază viziunea lui Antoine de Saint-Exupéry  și opera acestuia „Micul Prinț”, o poveste al cărui protagonist este un simbol al purității, al inocenței și al bucuriei fără limite.

„Adulții sunt înrobiți de convenții, prejudecăți sociale și putere, dar de-a lungul poveștii găsesc o modalitate de a înfrunta propria transformare, de a se întoarce la joc, la puritate naturală și astfel, se întorc la starea copilăriei. Ca spectator, ne putem întreba, oare reușim uneori acest lucru?”

Spectacolul  ne poartă prin procesul regăsirii sinelui, a copilului  din noi, folosind instrumente vizuale, de mișcare și de muzică. Spectacolul este nonverbal, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Duminică, 15 decembrie,  de la orele 11:00 și 12.30 este programat spectacolul „Cenușăreasa”, într-o nouă versiune scenică a regretatei regizoare Mona Marian. Spectacolul se impune prin tehnica mânuirii păpușilor, prin decorul și imaginile scenice rafinate și prin alternanța interpretativă marionetă – actor. Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari. Spectacolul a avut premiera în martie 1995. De-a lungul anilor, a fost invitat la numeroase festivaluri din România, dar și din Ungaria, Polonia, Italia, Ucraina și Spania. Spectacolul se joacă în limba română, durează aproximativ 45 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Ultimele articole

Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat de către el prin hărnicie, prin dragoste de neamul românesc, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică este cea mai...

Mai multe din Cultură
Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai organizează, în perioada 3 - 5 noiembrie 2019, o serie de manifestări pentru a marca un secol de la fondarea primei instituții românești de învățământ superior la Cluj, un eveniment de o importanță majoră pentru educația din România....

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Cea de-a 15-a ediție a festivalului „Meridian”, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, ajunge în acest an  și la Cluj-Napoca. În data de 6 noiembrie a.c., de la ora 18:00, în sala 11 a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, va avea...