Preoții din Cercul pastoral Beclean, coordonați de părintele Alin Pop de Centrul pentru Protecția Copilului din Orașul Beclean, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii, în filia Rusu de Jos a parohiei Malin, protopopiatul Beclean. Întâlnirea a debutat de la ora 16:00 cu săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului. În cadrul slujbei, părintele Vasile Cherhaț, de la parohia Beclean I a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre adevărata calitate a creștinului și modul în care credința în Dumnezeu trebuie împărtășită tuturor membrilor comunității din care fac parte. Părintele a prezentat și comportamentul adevăratului credincios în raport cu Biserica și cu lumea în care trăiește. La final, părintele paroh Vasile Mălinaș a mulțumit preoților pentru frumoasa seară de rugăciune și credincioșilor pentru faptul că au ales să participe.

18 ianuarie – † Sf. Ier. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
1. Sfântul Atanasie cel Mare – S-a născut în anul 295, în Alexandria Egiptului, din părinți creștini. La 8 iunie 328, Sfântul Atanasie cel Mare a ocupat scaunul Patriarhiei din Alexandria, deși nu avea decât treizeci de ani. Cu trei ani mai înainte se ținuse la Niceea...