Cerc pastoral-misionar, în parohia Dej II

de | mart. 27, 2017

Duminică, 26 martie 2017, la Biserica Parohială „Adormirea Maicii Domnului„ Dej II, păstorită de preoții Ioan Bolbos si Emil Săbădis, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Dej, avându-l alaturi pe protopopul Ioan Buftea, iar ca invitat pe Preacuviosul Ieromonah Arsenie, de la Manastirea „Stefan Vodă”, Vad. De la ora 16:00 a fost săvârșită Vecernia urmata de Slujba Sfântului Maslu.

Alături de preoții prezenți, la sfintele rugăciuni au luat parte sute de credinciosi de la parohiile dejene si oficialitati locale. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Precuviosul Părinte Arsenie, care a vorbit despre credință ca trăire, pentru intâmpinarea Învierii.

Partea specială a acestui eveniment a fost prezența tinerilor din LTCOR – Filiala Dej, împreuna cu Preacuviosul Ieromonah Grigorie Benea de la Mănăstirea Nicula, care a prezentat în biserică o expozitie de icoane cu vânzare pentru scopuri filantropice, dar și a celor din grupa de cateheză a parohiei, care au expus o parte din lucrarile plastice cu care vor participa la Concursul National „Icoana si Școala mărturisirii”  cu proiectul  „Să fim icoane vii ale credinței ortodoxe”.

Această întâlnire a constituit o binecuvantare la mijlocul Postului, în urcușul spre Înviere, a întregii comunități euharistice dejene, a declarat pentru Radio Renașterea, părintele Ioan Bolbos.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Localitatea Gădălin din județul Cluj a găzduit sâmbătă, 18 iulie 2015, cea de-a doua ediție a sărbătorii portului popular. Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj...

Preot nou în parohia clujeană Borșa

Preot nou în parohia clujeană Borșa

În duminica a 7-a după Rusalii, credincioșii parohiei clujene Borșa și-au primit noul preot care le va fi de acum păstor de suflete. Tot în această zi, în prezența părintelui protopop Dan Hognogi, ei și-au luat rămas bun de la părintele Ștefan Moldovan care i-a...

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii care fac parte din corul parohiei clujene Mociu  I,  însoțiți de profesoara Lucia Budușan și de părintele paroh Iustin Câmpean au participat marți, 14 iulie 2015, la un pelerinaj la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Aici au fost primiți...