Cerc pastoral-misionar în parohia Floreşti, Protopopiatul Năsăud

de | sept. 23, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Floreşti din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Treime”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 11 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Ioan Creţa, au săvârşit slujba Vecerniei.

În cuvântul rostit la final, pr. Maftei Mureşan de la Parohia Chiuza a vorbit celor prezenţi despre chemarea lui Dumnezeu şi ascultarea omului. Părintele a arătat modul concret în care de-a lungul timpului proorocii, profeţii şi apostolii au ascultat de cuvântul lui Dumnezeu şi i-a îndemnat pe credincioşi să răspundă chemării pe care Dumnezeu o adresează fiecăruia: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28). În încheiere, părintele paroh Creţa Ioan a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, iar credincioşii au fost miruiţi.

Seara duhovnicească de la Floreşti continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, aceasta fiind cea de a şasea întâlnire din acest an prin care Hristos este mărturisit în parohiile acestui cerc pastoral. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 21-a după Rusalii, în Parohia Mogoşeni.

Date istorice – Biserica Parohiei Floreşti

Biserica parohială cu hramul ,,Sfânta Treime” a Parohiei Floreşti datează din anul 1866, fiind construită din piatră în formă de navă cu un singur turn. Sfinţirea bisericii s-a făcut  la data de 5 mai 1869.

În data de 27 octombrie 1974 în urma unor lucrări de restaurare, biserica a fost resfinţită de Î.P.S. Teofil Herineanu. Între anii 1989-1991 lăcaşul de cult a fost înfrumuseţat cu pictură interioară şi a fost înlocuit iconostasul vechi cu unul nou, sculptat din lemn.

În perioada 2010-2015, prin grija actualului preot paroh Ioan Creţa, biserica a fost supusă unor ample lucrări de renovare în exteriorul şi interiorul ei, a fost înlocuit întregul mobilier şi s-a refăcut pictura în părţile avariate. La data de 14 iunie 2015, Biserica Parohiei Floreşti a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Pr. Cornel Coprean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

În Parohia ,,Sfântul Mina" din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în...

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan - protopopul Huedinului, părintele Muntean...

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială...

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Sâmbătă, 15.06.2019, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român din comuna Mociu, protopopiatul Cluj I, istoria a fost readusă la viață, atinsă, purtată și luată la întrebări de către copiii din sat. Evenimentul, organizat de pr. Șuteu Andrei, a avut ca scop prezentarea...

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Parohia Ortodoxă Ticu din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Marius Moldovan, a avut loc o nouă ediție a proiectului religios-educativ O zi pentru copilul tău. Au participat elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Seminarul...