Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cerc pastoral-misionar în Parohia Suplai, Protopopiatul Năsăud

de | mart. 31, 2019

Evenimentul a debutat la ora 17.00 cu slujba de sfinţire a celor două troiţe de lemn amplasate în curtea bisericii parohiale, un moment deosebit de important în viaţa comunităţii la care au participat numeroşi credincioşi de la poalele Ţibleşului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, a vorbit celor prezenţi, clerici şi mireni, despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa creştinului şi a evidenţiat că prin însemnarea cu semnul crucii facem, neştiind, o întreagă teologie.

În continuare, în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu şi părintele paroh DariusGavriloaie, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, iar la final credincioşii prezenţi au fost miruiţi.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de pricesne specifice acestei perioade de intensă trăire duhovnicească, susţinut de către cunoscuta interpretă de muzică populară din Ţara Năsăudului, Oana Matei Coruţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Tăure.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la cea de-a XIV-a ediție

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la cea de-a XIV-a ediție

Mii de credincioși sunt așteptați vineri, 14 august 2026, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, pelerinajul va...

Resfințirea Bisericii „Buna Vestire” din Cheia

Resfințirea Bisericii „Buna Vestire” din Cheia

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 9 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Cheia, județul...