Cerc pastoral-misionar în Parohia Suplai, Protopopiatul Năsăud

de | mart. 31, 2019 | Actualitatea religioasă

Evenimentul a debutat la ora 17.00 cu slujba de sfinţire a celor două troiţe de lemn amplasate în curtea bisericii parohiale, un moment deosebit de important în viaţa comunităţii la care au participat numeroşi credincioşi de la poalele Ţibleşului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, a vorbit celor prezenţi, clerici şi mireni, despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa creştinului şi a evidenţiat că prin însemnarea cu semnul crucii facem, neştiind, o întreagă teologie.

În continuare, în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu şi părintele paroh DariusGavriloaie, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, iar la final credincioşii prezenţi au fost miruiţi.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de pricesne specifice acestei perioade de intensă trăire duhovnicească, susţinut de către cunoscuta interpretă de muzică populară din Ţara Năsăudului, Oana Matei Coruţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Tăure.

Pr. Cornel Coprean

Ultimele articole

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Data de 18 ianuarie aduce la lumină o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, pe nimeni altul decât Ioan Slavici. Acum 173 de ani vedea lumina zilei într-un sat micuț din frumoasa Transilvanie al doilea copil al familiei Slavici, cel ce va să devină ulterior...

Sinceritatea și minciuna

Sinceritatea și minciuna

Sinceritatea și adevărul sunt vitale în relațiile umane și mai ales în relația cu Dumnezeu. Adevărul se descoperă în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și în învățăturile Sale - „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In 14,6). Există doar un singur context în care este...

Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca

În a treia zi de Crăciun, duminică, 27 decembrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul...