Cerc pastoral-misionar în Parohia Suplai, Protopopiatul Năsăud

de | mart. 31, 2019

Evenimentul a debutat la ora 17.00 cu slujba de sfinţire a celor două troiţe de lemn amplasate în curtea bisericii parohiale, un moment deosebit de important în viaţa comunităţii la care au participat numeroşi credincioşi de la poalele Ţibleşului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, a vorbit celor prezenţi, clerici şi mireni, despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa creştinului şi a evidenţiat că prin însemnarea cu semnul crucii facem, neştiind, o întreagă teologie.

În continuare, în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu şi părintele paroh DariusGavriloaie, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, iar la final credincioşii prezenţi au fost miruiţi.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de pricesne specifice acestei perioade de intensă trăire duhovnicească, susţinut de către cunoscuta interpretă de muzică populară din Ţara Năsăudului, Oana Matei Coruţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Tăure.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Creștinii ortodocși au sărbătorit duminică, 8 aprilie 2018, Învierea Domnului, cel mai mare praznic al creștinătății. O mulțime de credincioși clujeni au participat în prima zi de Paști la Sfânta Liturghie oficiată in Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, de...

Veniți de luați lumină!

Veniți de luați lumină!

Cu puțin timp înainte de miezul nopții (aproape de ora 12), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a chemat mulțimea de credincioși aflați la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca: Veniti de luati...

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Joi, 5 aprilie 2018, de la ora 17:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare, slujba Deniei celor 12 Evanghelii, înconjurat de un sobor alcătuit din preoţi şi diaconi.  Din...