Cerc pastoral-misionar în Parohia Suplai, Protopopiatul Năsăud

de | mart. 31, 2019

Evenimentul a debutat la ora 17.00 cu slujba de sfinţire a celor două troiţe de lemn amplasate în curtea bisericii parohiale, un moment deosebit de important în viaţa comunităţii la care au participat numeroşi credincioşi de la poalele Ţibleşului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, a vorbit celor prezenţi, clerici şi mireni, despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa creştinului şi a evidenţiat că prin însemnarea cu semnul crucii facem, neştiind, o întreagă teologie.

În continuare, în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu şi părintele paroh DariusGavriloaie, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, iar la final credincioşii prezenţi au fost miruiţi.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de pricesne specifice acestei perioade de intensă trăire duhovnicească, susţinut de către cunoscuta interpretă de muzică populară din Ţara Năsăudului, Oana Matei Coruţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Tăure.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

    Peste 10 mii de pelerini se află deja în curtea Mănăstirii Nicula, conform estimărilor forțelor de ordine și ale organizatorilor. Grupuri de pelerini însă continuă să intre pe poarta așezământului monahal, să se oprească în fața bisericuței de lemn și să...

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea, post de radio aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, păstrând tradiția cu care și-a obișnuit ascultătorii, transmite și în acest an, începând cu data de 14 august ora 18:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...