Cerc preoțesc în localitatea Nepos, Protopopiatul Năsăud

de | oct. 24, 2016

Duminică, 23 octombrie 2016, a avut loc în localitatea Nepos întâlnirea cu numărul 67 a Cercului Misionar-Pastoral Ilva Mică, coordonat de părintele Iuliu Brici.

Cei  12 preoţi prezenţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu în Biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”, păstorită de părintele Vasile Rus.  Pentru sutele de credincioşi prezenţi, la finalul slujbei, părintele Mircea Suciu din Parohia Leşu a vorbit despre nădejde, concluzionând că „noi oamenii, trebuie să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu”, a transmis corespondentul Radio Renașterea din Protopopiatul Năsăud, părintele Paul Gavriloaie.

Această întâlnire face parte din proiectele pentru anul acesta ale Cercului Misionar-Pastoral Ilva Mică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.