Cerc preoţesc în Parohia Aluniş, Protopopiatul Năsăud

de | aug. 19, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 12-a după Rusalii în Parohia Aluniş din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, soborul celor 9 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Vlad Vasile Cuciovan, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Adrian Ionică Şpaimoc de la Parohia Săsarm a vorbit celor prezenţi despre virtutea iertării creştine ca îndatorire a fiecărui credincios ce îşi doreşte să dobândească viaţa cea veşnică. Pentru a evidenţia necesitatea şi importanţa acestei îndatoriri, părintele a exemplificat cu pilda datornicului nemilostiv şi cu cea de a cincea cerere din Rugăciunea Domnească „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt. 6, 12). El a mai subliniat că în taina iertării urmăm calea pe care ne-o arată Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, care ne îndeamnă să iertăm „de şaptezeci de ori câte şapte” (Mt. 18, 22), adică la nesfârşit. La final, părintele paroh Vlad Vasile Cuciovan a mulţumit preoţilor prezenţi, iar credincioşii au fost miruiţi.

Seara duhovnicească de la Aluniş se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Floreşti.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...