Cerc preoţesc în parohia Chiuza, în prezenţa părintelui protopop Ioan Dâmbu

de | nov. 12, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 25-a după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 13 preoţi slujitori, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu şi părintele paroh Maftei Mureşan, au săvârşit slujba Vecerniei cu Litie.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Ilie Furcea de la Parohia Runcu Salvei a vorbit credincioşilor despre importanţa rugăciunii pentru creştinul de astăzi şi a subliniat că rugăciunea este pentru suflet ceea ce este respiraţia pentru trup. Tot în cuvântul de învăţătură părintele a arătat că rugăciunea este un dialog intim al omului cu Dumnezeu, o necesitate vitală pentru viaţa spirituală.

În continuare, părintele protopop Ioan Dâmbu a evocat martiriul Sfinţilor Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în fiecare an la data de 12 noiembrie, şi a evidenţiat importanţa martiriului lor pentru credinţa ortodoxă şi neamul românesc. În încheiere, părintele paroh Maftei Mureşan a mulţumit părintelui protopop şi tuturor preoţilor slujitori, iar darurile binecuvântate la slujba Litiei au fost împărţite credincioşilor sub forma bucăţelelor de pâine stropite cu vin.

Seara duhovnicească de la Chiuza încheie activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod pe anul acesta şi se încadrează în seria de manifestări dedicate Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română.

Date istorice – Biserica Parohiei Chiuza

Biserica Parohiei Chiuza cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost zidită între anii 1877-1882 pe locul bisericii vechi de lemn, în timpul păstoririi preotului Ioan Mureşan. Catapeteasma a fost executată între anii 1894-1896, iar prima pictură interioară s-a realizat între anii 1924-1927, după care a fost refăcută în totalitate în anul 1976. Biserica a fost sfinţită la data de 17 septembrie 1967 de vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

De-a lungul vremii, biserica a fost supusă unor lucrări de reabilitare, atât pe exterior cât şi pe interior. La data de 5 octombrie 1997 biserica a fost resfinţită de către P.S. Irineu Pop Bistriţeanul, în timpul păstoririi actualului paroh, pr. Maftei Mureşan, care păstoreşte comunitatea din Chiuza din anul 1974. În anul 1976, prin străduinţa pr. Maftei Mureşan şi a comunităţii din Chiuza s-a construit şi o casă parohială.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....