Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

de | iun. 20, 2022 | Actualitatea religioasă

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 14 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Buda Iancu-Ionuț, au săvârşit Slujba Vecerniei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Pr. Găvriloaie Darius de la Parohia Suplai a vorbit credincioşilor despre „Lucrarea de mântuire a sufletului”. Mântuirea este o conlucrare între voia lui Dumnezeu și dorința omului. Ne putem mântui doar prin mila lui Dumnezeu și printr-un efort personal și constant.

La finalul cuvântului de învățătură, părintele a felicitat credincioșii pentru implicarea deosebită în toate proiectele desfășurate în ultima perioadă în parohia Chiuza.

În încheiere, părintele paroh Buda Iancu-Ionuț a mulţumit lui Dumnezeu, tuturor preoților prezenți, doamnelor preotese și bunilor credincioși ai parohiei.

Evenimentul se înscrie în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod. Următoarea întâlnire a preoţilor va avea loc în Duminica a 5-a după Rusalii, în Parohia Săsarm.

Ultimele articole

Conferința „Chemarea Bisericii și oferta lumii” la Iași

Conferința „Chemarea Bisericii și oferta lumii” la Iași

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Iași anunță ultima conferință din Postul Mare, intitulată „Chemarea Bisericii și oferta lumii”. Aceasta va avea loc joi, 6 aprilie 2023, de la ora 18:30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”....

16 ani de Mitropolie la Cluj | Comunicat de presă

16 ani de Mitropolie la Cluj | Comunicat de presă

La data de 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, lua ființă în mod festiv Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul naşterii noii Mitropolii transilvănene este ancorat...