Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

de | iun. 20, 2022

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 14 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Buda Iancu-Ionuț, au săvârşit Slujba Vecerniei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Pr. Găvriloaie Darius de la Parohia Suplai a vorbit credincioşilor despre „Lucrarea de mântuire a sufletului”. Mântuirea este o conlucrare între voia lui Dumnezeu și dorința omului. Ne putem mântui doar prin mila lui Dumnezeu și printr-un efort personal și constant.

La finalul cuvântului de învățătură, părintele a felicitat credincioșii pentru implicarea deosebită în toate proiectele desfășurate în ultima perioadă în parohia Chiuza.

În încheiere, părintele paroh Buda Iancu-Ionuț a mulţumit lui Dumnezeu, tuturor preoților prezenți, doamnelor preotese și bunilor credincioși ai parohiei.

Evenimentul se înscrie în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod. Următoarea întâlnire a preoţilor va avea loc în Duminica a 5-a după Rusalii, în Parohia Săsarm.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...