Cerc preoțesc în parohia Nimigea de Sus

de | apr. 25, 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 2-a după Paşti, 23 aprilie 2017, în Parohia Nimigea de Sus din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Coprean Cornel-Gheorghe, au săvârşit Acatistul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul rostit la finalul slujbei acatistului, pr. Dan Vasile de la Parohia Mocod a vorbit credincioşilor despre realitatea Învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a subliniat că Domnul, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe Apostoli de această realitate. Apoi, părintele paroh Coprean Cornel-Gheorghe a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi şi a precizat că această prezenţă a lor este un motiv de întărire în credinţă a credincioşilor săi.

Cerc preoțesc în parohia Nimigea de SusSeara duhovnicească de la Nimigea de Sus continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, aceasta fiind cea de a doua întâlnire din acest an prin care Hristos este mărturisit în parohiile arondate comunelor Nimigea, Zagra, Chiuza şi Runcu Salvei. Totodată acest eveniment se încadrează şi în seria de manifestări dedicate Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în Patriarhia Română.

Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Mocod va avea loc în Parohia Perişor, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Scurt istoric al Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus

Comunitatea ortodoxă din Nimigea de Sus a fost până în anul 1985 atât parohie de sine stătătoare, cât şi filie a parohiei Nimigea de Jos. Este cunoscută existenţa în sat a unei biserici din lemn ce data din secolul al XVII-lea, deşi este menţionată documentar doar din anul 1760. Biserica veche din lemn nu se mai păstrează astăzi, iar pe locul ei a fost ridicată în anul 1940 o biserică din zid ce poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi care slujeşte şi azi ca biserică parohială. Biserica actuală a fost sfinţită în anul 1971 de către vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

Între anii 1991-1996 pereţii interiori au fost împodobiţi cu pictură executată în tehnica tempera, iar în urma acestor lucrări biserica a fost resfinţită în 28 septembrie 1997 de către Î.P.S. Irineu Bistriţeanul însoţit de P.S. Abel din Polonia.

Material realizat de pr. Cornel Coprean.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...