Cerc preoţesc în Parohia Perişor, Protopopiatul Năsăud

de | iun. 29, 2019

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. VasileDan, s-au întâlnit sâmbătă, 29iunie 2019, în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh FlorentinMoldovan, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. George Cetănaş de la Parohia Tăure a vorbit credincioşilor despre importanţa sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte an de an la data de 29 iunie.Părintele a subliniat că în această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, punându-ne în faţă faptele celor doi Apostoli. În continuare, părintele paroh FlorentinMoldovan a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Mocod va avea loc în Duminica a 5-a după Rusalii, în Parohia Mocod.

Date istorice

 Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Perişor a fost construită între anii 1937-1943, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn, bisericuţă care a fost strămutată în Zagra, păstrându-se până astăzi.

Biserica a fost sfinţită în data de 31 octombrie 1943 de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Colan. Între anii 1959-1961 au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii. Astfel, după executarea unor minime picturi interioare şi zugrăvirea bisericii, în data de 15 august 1963 biserica a fost resfinţită de către vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

Între anii 2002-2006, prin osteneala şi purtarea de grijă a actualului parohFlorentinMoldovan, s-au făcut ample lucrări exterioare şi interioare, în special pictarea integrală a interiorului bisericii. La finalul acestor lucrări, în data de 10 septembrie 2006 a avut loc resfinţirea bisericii şi sfinţirea casei parohiale, de către P.S. Irineu Pop Bistriţeanul.

Preot Cornel Coprean.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...