Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

de | iul. 29, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Ovidiu-Teodor Oltean, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Vasile Dan de la Parohia Mocod a vorbit credincioşilor despre bucuria creştină ca stare naturală a omului credincios şi a argumentat scripturistic şi patristic prezentarea sa. Părintele a mai subliniat că starea de bucurie duhovnicească este o rugăciune continuă a creştinului, la care ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel când zice: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat” (I Tes. 5, 16-17). La final, părintele paroh Ovidiu Oltean a mulţumit preoţilor prezenţi, iar credincioşii prezenţi au fost miruiţi.

Seara duhovnicească de la Poienile Zagrei continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 12-a după Rusalii în Parohia Aluniş.

Biserica Parohiei Poienile Zagrei cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care datează de la începutul secolului al XX-lea, a fost sfinţită la data de 12 iulie 1908. Catapeteasma altarului a fost  împodobită cu icoane lucrate la Viena, pe cheltuiala credincioşilor parohiei. În anul 1966 biserica a fost pictată în tehnica tempera, iar apoi de-a lungul anilor s-au desfăşurat mai multe lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare a sfântului locaş.

În data de 3 octombrie 1982 biserica a fost  resfinţită de Episcopul – vicar Justian Chira Maramureşanul al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În cursul anului 2010 s-au executat lucrări de renovare şi restaurare exterioară a bisericii, pentru ca în anii următori să fie înfrumuseţat şi Sfântul Altar. În prezent, biserica este supusă lucrărilor de pictare în tehnica frescă, aşa cum ne-a informat părintele paroh Ovidiu-Teodor Oltean.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Joi, 29 iunie 2023, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost instalat noul stareț al mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece din județul Cluj. Ieromonahul Fanurie Borza a fost transferat de la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...