Cerc preoțesc în parohia Rebra

de | mai 27, 2019 | Activități parohiale

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui număr mare de credincioși, soborul celor 10 preoți slujitori, alături de pr. paroh Doru Leontin Plăian, au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Mircea Prunduș de la parohia Măgura Ilvei a vorbit celor prezenți despre “Valoarea rugăciunii și foloasele ei în viața creștinului”. Părintele a evidențiat că rugăciunea este importantă în toate împrejurările vieții, pentru că cel ce se roagă nu este niciodată singur, ci cu Dumnezeu. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre valoarea rugăciunii, iar sfinții care au experimentat rugăciunea, făcând din ea respirația vieții lor, întăresc și subliniază folosul și multiplele ei binefaceri în viața duhovnicească a creștinului. În încheiere, pr. paroh Doru Plăian a mulțumit preoților împreună slujitori, iar credincioșii au fost miruiți.
Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.
Date istorice
Biserica parohială cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită între anii 1901-1902. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și consolidare.
În 31 martie 2019, în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Coșbuc

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Coșbuc

Comunitatea ortodoxă din Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, a fost binecuvântată joi, 14 iulie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de la ora...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...