Cerc preoțesc în parohia Rebra

de | mai 27, 2019 | Activități parohiale

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui număr mare de credincioși, soborul celor 10 preoți slujitori, alături de pr. paroh Doru Leontin Plăian, au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Mircea Prunduș de la parohia Măgura Ilvei a vorbit celor prezenți despre “Valoarea rugăciunii și foloasele ei în viața creștinului”. Părintele a evidențiat că rugăciunea este importantă în toate împrejurările vieții, pentru că cel ce se roagă nu este niciodată singur, ci cu Dumnezeu. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre valoarea rugăciunii, iar sfinții care au experimentat rugăciunea, făcând din ea respirația vieții lor, întăresc și subliniază folosul și multiplele ei binefaceri în viața duhovnicească a creștinului. În încheiere, pr. paroh Doru Plăian a mulțumit preoților împreună slujitori, iar credincioșii au fost miruiți.
Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.
Date istorice
Biserica parohială cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită între anii 1901-1902. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și consolidare.
În 31 martie 2019, în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ultimele articole

18 decembrie – †) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiep. Ierusalimului, Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sf. Părinți după trup ai Domnului; Genealogia Mântuitorului)

18 decembrie – †) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiep. Ierusalimului, Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sf. Părinți după trup ai Domnului; Genealogia Mântuitorului)

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul s-a născut într-un sat nu departe de Rădăuţi, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele de Dimitrie. Iubind cele duhovniceşti, a părăsit încă de la vârsta de 16 ani casa părintească şi a intrat în obştea mănăstirii din...

Duminica Sfintei Cruci în Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești

Duminica Sfintei Cruci în Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești

În Duminica Sfintei Cruci (a treia din Postul Mare) credincioșii din Parohiei Ortodoxe Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Cu binecuvântarea...

Mamele creștine, omagiate la Galații Bistriței

Mamele creștine, omagiate la Galații Bistriței

În fiecare an, la data de 8 martie este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii. Cu acest prilej, astăzi 11 martie 2018, Duminica Sfintei Cruci, în Parohia Galatii-Bistriței, am sărbătorit și felicitat  toate mamele și femeile din comunitatea noastră. Ziua...

Atelier de creație, în parohia bistrițeană Miceștii de Câmpie

Atelier de creație, în parohia bistrițeană Miceștii de Câmpie

Cu ocazia zilei de 8 martie, copiii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Miceștii de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, au realizat felicitări pentru mamele și bunicile lor. Activitatea a avut loc  la casa parohială, în cadrul unui  atelier de creație,...