Cerc preoțesc în parohia Sasarm

de | mai 23, 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 22 mai 2016, în Parohia Săsarm din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh  Adrian Ionică Şpaimoc, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr.  Cornel-Gheorghe Coprean de la Parohia Nimigea de Sus a vorbit credincioşilor despre mărturisirea lui Hristos prin viaţa liturgică a Bisericii şi a evidenţiat că „în cult, în general, şi în Liturghia euharistică, în special, creştinii se sfinţesc şi primesc puterea pentru a deveni martori ai lui Hristos şi ai Evangheliei Sale în lume. Ei se răspândesc în lume nu pentru a rămâne în lume, ci pentru a aduce lumea în Biserică”. Apoi, părintele paroh  Adrian Ionică Şpaimoc a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi şi a precizat că această prezenţă a lor în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte este un act de mărturisire a lui Hristos.

Seara duhovnicească de la Săsarm se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, fiind cea de a doua întâlnire din acest an. Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Mocod va avea loc în Duminica a 7-a după Paşti, în Parohia Floreşti, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Năsăud, Pr. Paul Gavriloaie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...