Cerc preoțesc la Berchieșu

de | sept. 19, 2018

Duminică, 16 septembrie 2018, Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu a sărbătorit un dublu eveniment.

S-a împlinit 1 an de la momentul poate cel mai important din istoria parohiei şi anume Sfinţirea Bisericii noi cu hramul ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” (17.09.2017), de către IPS Andrei Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului.

Această frumoasă amintire a fost marcată anul acesta prin întrunirea Cercului Misionar-Pastoral Ceanu Mare, din care fac parte parohiile: Ceanu Mare, Frata, Soporu de Câmpie, Berchieşu, Boian, Bolduţ, Crişeni şi Iacobeni, care a avut loc la ora 16:00 în biserica parohială. În rugăciune comună, sobor de preoţi şi credincioşi numeroşi, şcolari şi preşcolari ai parohiei, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, bun prilej pentru aflarea liniştii sufleteşti, a tămăduirii trupeşti, precum şi a apropierii de Dumnezeu prin intermediul rugăciunii.  La momentul potrivit cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Vasile Tarţa din parohia Ceanu Mare, care a vorbit mulţimii de credincioşi veniţi la comuniunea harică a omului cu Dumnezeu, despre importanţa asumării crucii în viaţa fiecăruia dintre noi şi despre modul cum ar trebui cu toţii să cinstim Sfânta Cruce, arma de biruinţă asupra diavolului.

La final corul de copii şi de femei al parohiei au încântat sufletele credincioşilor prin interpretarea a câtorva pricesne închinate Maicii Domnului. Prezenţa copiiilor la sfintele slujbe a fost răsplătită de preotul paroh Vasile-Florin Negru cu daruri dulci, totodată mulţumind preoţilor prezenţi la acest frumos şi deosebit eveniment parohial.

Pr. paroh: Vasile-Florin Negru

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...

Cerc preoțesc în Parohia Parva, Protopopiatul Năsăud

Cerc preoțesc în Parohia Parva, Protopopiatul Năsăud

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 22-a după Rusalii în Parohia Parva din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica nouă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa a numeroşi...