Cerc preoțesc la Dej

de | mart. 27, 2018 | Activități parohiale

De sărbătoarea Bunei Vestiri, începând cu ora 16:00, preoții din Dej împreună cu credincioșii pe care aceștia îi păstoresc, s-au înfrățit în rugăciune la Biserica Parohiei Dej II, cu hramul “Adormirea  Maicii Domnului “. Cu acest prilej a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, la care au participat foarte mulți credincioși.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele protosinghel Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”. Părintele a vorbit despre suferințele din închisorile comuniste.

,,În închisorile comuniste deținuții nu erau doar închiși, aceștia erau bătuți și torturați în cele mai cumplite moduri. Deasemenea din consemnările existente aflăm faptul că în închisoririle comuniste oamenii de clasă socială joasă sufereau cu demnitate iar cei care fuseseră mari în lume se comportau execrabil în fața suferinței, a subliniat părintele Grigorie. 

Spre finalul cuvântului de învățătură părintele stareț a prezentat cartea ,,Preoți din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în temnițele comuniste”.

La final, părintele Emil Sabadâș, preot slujitor la Parohia Dej II, a mulțumit lui Dumnezeu pentru această zi înălțătoare, părinților și oficialităților, părintelui Grigorie pentru cuvântul de învățătură și în mod deosebit credincioșilor care au luat parte la acest moment de rugăciune.

Răspunsurile la strană au fost date de către cântăreții bisericilor din Dej.

Ultimele articole

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...