Cerc preoțesc la Dumitra

de | mart. 27, 2018 | Activități parohiale

Duminică, 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri, preoții din cercul pastoral-misionar Năsăud, coordonați de pr. Ovidiu Sermeșan, s-au întâlnit în Parohia Ortodoxă Dumitra.

Începând cu ora 15.00, în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența a numeroși credincioși, soborul celor 12 preoți slujitori au săvârșit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul de învățătură, pr. George Celsie de la Parohia Năsăud II a vorbit credincioșilor despre semnificația Bunei Vestiri și despre datoria pe care o avem în calitate de fii ai lui Dumnezeu de a cinsti pe Maica Domnului.

La final pr. paroh Marius Moldovan a mulțumit preoților și credincioșilor pentru bucuria duhovnicească pe care au trăit-o împreună.

Date istorice

La începutul secolului al XX-lea credincioşii ortodocşi din Dumitra coexistau cu saşii evanghelici-lutherani şi cercetau biserica ortodoxă din localitatea Prislop, azi Liviu Rebreanu, fiind consideraţi membrii ai acesteia. În 1938 filia Dumitra devine parohie de sine stătătoare, având în componenţă până în 1947 şi filia Cepari.

Biserica Parohiei Dumitra cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită între anii 1890-1899 în stil gotic de cultul evanghelic-lutheran. În 1910 lângă biserică se construieşte şi casa parohială, pentru ca în anul 1974 atât biserica cât şi casa parohială să fie cumpărate de către credincioşii ortodocşi de la cultul evanghelic-lutheran şi apoi restaurate. În anul 1977 s-a montat iconostasul, executat de sculptorul Aurel Măcicăşan, pentru ca în acelaşi an la 31 iulie biserica să fie sfinţită de către vrednicul de pomenire Î. P. S. Teofil Herineanul, în timpul păstoririi preotului Iuliu Crişan. Între anii 2003 – 2015 biserica a fost înfrumuseţată cu pictură realizată în tehnica tempera şi resfinţită la 19 iulie 2015 de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Lângă biserică se mai află şi „Turnul slăninilor”, monument istoric construit în 1488 ca turn de apărare, în care se găsesc trei clopote de valoare, aşa cum ne-a informat pr. paroh Marius Cristian Moldovan.

Pr. Cornel Coprean

Ultimele articole

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Activitatea intitulată sugestiv, ,,Diferiți, dar egali!” s-a desfăşurat în sala ,,Protopop Teofil Herineanu”, a Protopopiatului Ortodox Dej. Această activitate are la bază un Protocol de colaborare încheiat între Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Dej (coord. prof....

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...