Cerc preoțesc la Perișor

de | iul. 1, 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit joi, 29 iunie 2017, în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud.

Cerc preoțesc la PerișorÎncepând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Moldovan Florentin, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi în această zi. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Oltean Ovidiu de la Parohia Poienile Zagrei a vorbit credincioşilor despre importanţa prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a evidenţiat crezul vieţii lor, plecând de la cuvintele Apostolului Neamurilor: „Căci pentru mine viaţă este Hristos, şi moartea, un câştig” (Filip. 1, 21). Apoi, părintele paroh Moldovan Florentin a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, iar pr. Dan Vasile i-a miruit pe toţi credincioşii care au participat la slujba acatistului. Acest eveniment misionar se încadrează în activitatea Cercului preoţesc Mocod, care se va reuni în Duminica a 7-a după Rusalii, în Parohia Mititei.

 

Date istorice 

Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Perişor a fost construită între anii 1937-1943, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn, bisericuţă care a fost strămutată în Zagra, păstrându-se până astăzi.

Biserica a fost sfinţită în data de 31 octombrie 1943 de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Colan. Între anii 1959-1961 au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii. Astfel, după executarea unor minime picturi interioare şi zugrăvirea bisericii, în data de 15 august 1963, biserica a fost resfinţită de către vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

Între anii 2002-2006, prin osteneala şi purtarea de grijă a actualului părinte Moldovan Florentin s-au făcut ample lucrări exterioare şi interioare, în special pictarea integrală a interiorului bisericii. La finalul acestor lucrări, în data de 10 septembrie 2006 a avut loc resfinţirea bisericii şi sfinţirea casei parohiale, de către P.S. Irineu Pop Bistriţeanul.

 

Material realizat pentru Radio Renaşterea de pr. Cornel Coprean.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...