Cerc preoțesc la Straja, Protopopiatul Huedin

de | iul. 1, 2019

Preoții aparținători Cercului preoțesc Agârbiciu, s-au întrunit duminică, 30 iunie 2019, în Filia Straja, Parohia Căpușu Mic, din Protopopiatul Huedin.

Cu această ocazie, în curtea bisericii monument istoric din localitatea Straja, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, pr. Rodilă Dumitru – parohul local, pr. Pop Vlad – coordonatorul cercului preoțesc, pr. Așchilean Dorinel – parohul din Măguri Răcătău și pr. Elefteriu Ștefăniță – parohul din Someșul Rece.

La finalul slujbei, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit credincioșilor prezenți despre satul românesc, ca păstrător al identității spirituale a poporului român. Părintele paroh Rodilă Dumitru, a făcut o analiză a stării actuale, în care se găsește satul Straja și le-a mulțumit tuturor pentru prezență.

La această slujbă au participat credincioșii din filie precum și mulți fii ai satului Straja, veniți de departe.

Straja, localitate menționată documentar din anul 1219, păstrează un inestimabil monument istoric, biserica de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, construită în sec. al XVII-lea, din lemn de stejar. Altarul semicircular al bisericii particularizează acest monument, potențându-i valoarea arhitecturală. În acest caz, deslușim aici o încercare de imitare a arhitecturii medievale de zid, printr-un material neadaptat acestei planimetrii. Interiorul locașului conservă, încă, pictura murală de factură populară, datând din anul 1806, conform prof. dr. Nicolae Sabău.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...