Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

de | sept. 24, 2019

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a fost săvârşită slujba Vecerniei. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Ciui, preotul paroh Cornel Coprean, alături de alţi preoţi invitaţi.

Tot cu această ocazie a avut loc lansarea volumului „Dezvoltarea teologiei misionare prin conferinţele misionare internaţionale şi consultaţiile misionare interortodoxe” de pr. Cornel-Gheorghe Coprean, apărut la Editura Renaşterea cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

În această lucrare, prezentată ca teză de doctorat la catedra de Misiologie şi Ecumenism a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2016, autorul face o analiză a modului în care a fost înţeleasă şi definită misiunea creştină, precum şi o analiză a elaborării teologiei misionare pe parcursul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea în context ecumenic, în general, dar mai ales în teologia ortodoxă, în special.

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În cadrul lansării au luat cuvântul: pr. protopop Ioan Dâmbu, care a evidenţiat importanţa momentului cultural şi a prezentat noua apariţie editorială, pr. protopop Alexandru Ciui, care a vorbit pe marginea subiectului tratat şi pr. Cornel-Gheorghe Coprean, autorul cărţii, care a concluzionat că dimensiunea misionară a Ortodoxiei este o constantă a vieţii creştine.

Seara duhovnicească şi culturală de la Nimigea de Sus continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, aceasta fiind cea de a şasea întâlnire din acest an prin care Hristos este mărturisit în parohiile arondate comunelor Nimigea, Zagra, Chiuza şi Runcu Salvei. Totodată acest eveniment se încadreazăşi în seria de manifestări dedicate Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, în Patriarhia Română.

Scurt istoric al Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus

Comunitatea ortodoxă din Nimigea de Sus a fost până în anul 1985 atât parohie de sine stătătoare, cât şi filie a parohiei Nimigea de Jos. Este cunoscută existenţa în sat a unei biserici din lemn ce data din secolul al XVII-lea, deşi este menţionată documentar doar din anul 1760. Biserica veche din lemn nu se mai păstrează astăzi, iar pe locul ei a fost ridicată în anul 1940 o biserică din zid ce poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi care slujeşte şi azi ca biserică parohială. Biserica actuală a fost sfinţită în anul 1971 de către vrednicul de pomenire Î.P.S. Teofil Herineanu.

Între anii 1991-1996 pereţii interiori au fost împodobiţi cu pictură executată în tehnica tempera, iar în urma acestor lucrări biserica a fost resfinţită în 28 septembrie 1997 de către Î.P.S. Irineu Bistriţeanul însoţit de P.S. Abel din Polonia. Din anul 2014 comunitatea ortodoxă din Nimigea de Sus este păstorită de pr. Cornel-Gheorghe Coprean.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ilva Mică

Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ilva Mică

Miercuri, 14 august 2019, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului în cele două parohii din Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, a avut loc o procesiune cu icoana Maicii Domnului, desfăşurată între cele două biserici din localitate. Seara a debutat la ora 19.00 cu...

Ateliere de creație, pentru copiii din parohia Hășdate

Ateliere de creație, pentru copiii din parohia Hășdate

În perioada 1- 13 august din Postului Adormirii Maicii Domnului,  în Parohia Ortodoxă Hășdate, din Protopopiatul Gherla au avut loc, pentru al treilea an consecutiv, mai multe ateliere de creație adresate copiilor cu vârsta între 4 si 12 ani, care au venit în vacanță...

O nouă biserică în orașul-stațiune Sîngeorz-Băi

O nouă biserică în orașul-stațiune Sîngeorz-Băi

Marți, 6 august 2019, de sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din...