Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

de | aug. 21, 2022 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a X-a după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 21 august 2022, în Parohia Florești din Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 17:00, în Biserica cu hramul „Sfânta Treime”, în prezența a numeroși credincioși, soborul preoților slujitori, alături de părintele paroh Mănarcă Nicolae, au săvârșit Acatistul Preasfintei Treimi.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Dan Vasile, de la Parohia Mocod, a vorbit credincioşilor despre Praznicul Adormirii Maicii Domnului și a explicat ce presupun cuvintele rostite de Fecioara Maria la nunta din Cana Galileii: ,„faceți ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Apoi, părintele paroh Nicolae Mănarcă a mulțumit tuturor preoților prezenți, precum și credincioșilor care s-au unit în rugăciune.

Acest eveniment se încadrează în seria de manifestări dedicate anului omagial 2022, declarat ca „An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi „An comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ”.

Ultimele articole

05 februarie – Sf. Mc. Agata și Teodula

05 februarie – Sf. Mc. Agata și Teodula

Sfânta Agata Sfânta Agata s-a născut în cetatea Panorm (astăzi Palermo) din Sicilia. Fiind fecioară de neam ales şi bogată de averi pământeşti, era strălucită şi cu frumuseţea trupului, iar dragostea pentru Hristos era podoaba sufletului ei. În acea vreme, împărăţind...

Iubirea creștină

Iubirea creștină

„Iubirea care-L are ca pricină și temelie pe Hristos este statornică și nepieritoare. Nimic nu o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar amenințările cu moartea. Cel ce are dragoste creștină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l...

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului Eparhial, și-au colindat ierarhii, joi, 22 decembrie 2022, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu. În după-amiaza zilei, împreună cu Preasfințitul Părinte...