Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din Sălaj și Simpozionul „Predanii ortodoxe” din cadrul proiectului „Binecuvântări prin cuvânt, rugă și faptă”

de | apr. 27, 2023

Marți, 25 aprilie 2023, Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău a fost gazda a două evenimente importante prevăzute în calendarul educațional.

În primul rând a avut loc cercul pedagogic al profesorilor de Religie. În cadrul acestuia, programul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din cadrul liceului.

Au participat o serie de invitați printre care Părintele Mihai Dobocan, consilier cultural în cadrul Episcopiei Sălajului, Părintele Arhidiacon Bartolomeu Trofin, consilier cu misiunea și protocolul în cadrul Episcopiei Sălajului, Părintele Ioan Gaga, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Episcopiei Sălajului, Părintele Arhidiacon Sabou Codruț, consilier cu patrimoniul în cadrul Episcopiei Sălajului, doamna inspector de specialitate Mioara Gudea și doamna inspector pentru resurse umane Claudia Boha.

Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din Sălaj și Simpozionul „Predanii ortodoxe” din cadrul proiectului „Binecuvântări prin cuvânt, rugă și faptă”După slujba de Te Deum profesorii de Religie împreună cu preoții au continuat activitatea în sala multimedia a liceului unde, după cuvântul de bun venit al Părintelui Director Călin-Radu Ciurbe, al doamnei inspector Mioara Gudea și al Părintelui consilier Mihai Dobocan, au fost înmânate diplome de excelență pentru profesorii de Religie care au excelat în pregătirea elevilor la Olimpiada de Religie și au avut elevi reprezentanți ai județului Sălaj la faza națională a competiției. De asemenea s-au dat diplome de merit pentru toți profesorii implicați în desfășurarea Olimpiadei de Religie și care au avut elevi participanți la faza județeană.

Al doilea eveniment a constat în Simpozionul „Predanii ortodoxe” din cadrul proiectului „Binecuvântări prin cuvânt, rugă și faptă” demarat de Inspectoratul Școlar Județean, Episcopia Sălajului, Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău și Casa Corpului Didactic, în luna noiembrie a anului trecut, proiect inclus în Calendarul Activităților Educative Județene.

În cadreul simpozionului a ținut o prelegere Părintele Arhidiacon Ioan Torcoș, secretar eparhial al Episcopiei Sălajului și profesor al Liceului Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău. Acesta a vorbit pe tema „Viața după moarte și importanța sufletului – teologie comparată”, dezvoltând o teologie comparată și parcurgând un fir narativ sinuos prin ramuri ale științei, tehnologiei, umanismului și religiilor lumii. Tot în cadrul acestui simpozion profesorii de religie ortodoxă au pregătit lucrări științifice care vor fi publicate în revista editată de Casa Corpului Didactic în numărul următor al revistei.

În ultima parte a cercului pedagogic a luat cuvântul Părintele inspector Ioan Gaga care a felicitat profesorii de Religie pentru activitatea lor și a încurajat colaborarea dintre profesori și parohiile din proximitatea școlilor pentru o bună formare duhovnicească a elevilor.

Întâlnirea teologică s-a încheiat cu o vizită a unui grup de la Seminarul Teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov. Au venit în vizită la Zalău două autocare de elevi însoțiți de Părintele director Ionuț Pop, care a fost director al Liceului Ortodox „Sf. Nicolae” din Zalău, înainte să se transfere în Brașov, bucuria revederii încununând după-amiaza teologică și ziditoare de suflet pe care au trăit-o toți cei prezenți la evenimente.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Duminică, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat...

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Duminică, 3 martie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi. În...

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Duminică, 4 februarie 2024, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și...