Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

de | nov. 28, 2022 | Activități parohiale

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de comunitate și de preoții împreună slujitori. A fost săvârșită în sobor de preoți, alături de părintele protopop Alexandru Vidican de la Bistrița Taina Sfântului Maslu, care a fost un prilej de comuniune, de rugăciune și de sărbătoare pentru toți credincioșii care au participat într-un număr mare.

„Această seară a fost una specială. Archiudul este un sat de oameni primitori și calzi care au dat culoare acestei seri duhovnicești. Le suntem recunoscători și tuturor preoților care au fost alături de noi în acest moment deosebit. Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt această seară, aș spune ,,BINECUVÂNTARE”! Nădăjduim să mai avem parte de astfel de seri înălțătoare cât de des și să reușim să le aducem oamenilor un strop de căldură în suflete, așa cum o fac și ei, fiind prezenți în Sfânta noastră Biserică. Sărbători cu pace și liniște sufletească!”, a transmis pentru Radio Renașterea, Părintele Paroh Vasile Moldovan.

Ultimele articole

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P3

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.

Bucuria copilăriei! Micii artiști la Muzeul Mitropoliei!

Bucuria copilăriei! Micii artiști la Muzeul Mitropoliei!

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează marți, 6 iunie 2023, un eveniment cultural-artistic dedicat copiilor, intitulat „Bucuria copilăriei! Micii artiști la Muzeul Mitropoliei!”. Manifestarea va avea loc începând cu ora 19:00, la Muzeul Mitropoliei,...

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Andrei Pleșu conferențiază la Cluj-Napoca

Cunoscutul scriitor Andrei Pleșu va fi invitatul conferinței organizate de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului joi, 8 iunie 2023. Evenimentul cultural va avea loc începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. „Întâlniri...

Concert de colinde susținut de Corul „Ecou Dornean” în Parohia Geaca

Concert de colinde susținut de Corul „Ecou Dornean” în Parohia Geaca

Duminică, 1 decembrie 2019, în Biserica Parohiei Geaca a avut loc un concert de colinde susținut de Corul „Ecou Dornean” dirijat de Pr. Iulian-Nicolae Borgovan.  Cu acest prilej, membrii corului au dat și răspunsurile la Sfânta Liturghie. Corul Ecou Dornean din Vatra...

Ziua Națională marcată de copiii în Parohia Hășdate

Ziua Națională marcată de copiii în Parohia Hășdate

Duminică, 1 decembrie 2019, după oficierea Sfintei Liturghii, în  Parohia Ortodoxă Hașdate din Protopopiatul Ortodox Gherla, s-a marcat Ziua Națională a românilor de pretutindeni printr-o serbare dedicată celor mai semnificative momente din istoria țării noastre....