Cercul preoțesc Ilva Mică, reunit în parohia Feldru

de | oct. 26, 2015

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit duminică, 25 octombrie 2015, în Parohia Feldru din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a peste 400 de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de preoţii paroh1i Grigore Toader şi  Ioan Iliş, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr.  Ştefăniţă Potra de la Parohia Ilva Mică I a vorbit credincioşilor „Despre iubirea creştină” şi a subliniat că temeiul teologic al acestei iubiri este Sfânta Treime. Părintele a mai arătat că dragostea creştină este lepădare deplină de sine şi dăruire totală celuilalt.

Acest eveniment de bucurie duhovnicească continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva3 Mică, prin care Mântuitorul Iisus Hristos este mărturisit în parohiile arondate cercului.

Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Feldru, recunoscută ca ,,biserica veche” datează din anul 1783, fiind prima biserică de zid şi cea mai veche pe Valea Someşului. Turnul bisericii s-a construit în anul 1848, când clopotniţa din lemn a ars, iar în 1900 biserica a fost acoperită cu tablă.

4În anul 1961, după mai multe lucrări de reparaţii, biserica a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire P.S. Teofil Herineanu, episcop al Clujului. Ultimele lucrări s-au făcut între anii 1982-1985: tavanul plat a fost înlocuit cu o boltă, candelabrele şi mobilierul au fost schimbate, podul s-a lărgit şi biserica a fost tencuită în interior în vederea pictării în frescă, dar şi renovată în exterior. În anul 1986 la Duminica Tomii, biserica a fost resfinţită de către acelaşi ierarh vrednic de pomenire, ÎPS Teofil Herineanu.

Comunitatea ortodoxă din Feldru este păstorită în prezent de  vrednicii preoţi  Ioan Iliş şi Grigore Toader , care slujesc prin rotaţie la cele două biserici parohiale.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...