Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

de | mart. 11, 2019

Cercul preoțesc Râșca s-a întrunit duminică, 10 martie 2019, în filia Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului.

A fost prezent și domnul Viorel Matiș, primarul comunei Beliș. După otpustul Sfintei Liturghii a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. La final, părintele protopop Dan Lupuțan le-a vorbit credincioșilor prezenți despre postul integral, la care suntem chemați cu toții în această perioadă. Totodată a amintit de pustiirea satelor românești și de cum putem contribui la regenerarea acestora.

A luat cuvântul și părintele paroh Petran Ioan, care a adus mulțumiri preoților și credincioșilor prezenți în număr mare la sfintele slujbe.

Cercul preoțesc Râșca este coordonat de părintele Mărcuș Eugen Cristian.

Filia Giurcuța de Sus aparține de Parohia Poiana Horea și este păstorită de preotul paroh Petran Păunel Ioan din anul 1992. Giurcuța de Sus este un sat de munte, cu casele risipite, ca toate satele din Munții Apuseni.

Biserica din sat a fost construită la începutul secolului XIX. În anul 1875 biserica este mutată pe actualul amplasament. Aceasta este construită din bârne de lemn, în stilul vechilor biserici maramureșene, având formă de navă. Tradiția spune că primele clopote au fost topite de giurcuțeni pentru a face tunuri și gloanțe. Acestea au fost folosite de giurcuțenii care au participat la revoluția condusă de Avram Iancu ( 1848-1849 ).

În data de 26 august 2017 biserica din Giurcuța a fost resfințită de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului, în urma unor ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Pr. Muntean Dan Mihai

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan - protopopul Huedinului, părintele Muntean...

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială...

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Sâmbătă, 15.06.2019, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român din comuna Mociu, protopopiatul Cluj I, istoria a fost readusă la viață, atinsă, purtată și luată la întrebări de către copiii din sat. Evenimentul, organizat de pr. Șuteu Andrei, a avut ca scop prezentarea...

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Parohia Ortodoxă Ticu din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Marius Moldovan, a avut loc o nouă ediție a proiectului religios-educativ O zi pentru copilul tău. Au participat elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Seminarul...

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...