Ceremonie religioasă și militară la Cluj-Napoca, de Ziua Națională a României

de | dec. 1, 2021 | Actualitatea religioasă

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită miercuri, 1 Decembrie 2021, la Cluj-Napoca, precum și în toate oraşele ţării printr-o suită de manifestări religioase şi militare. În toate bisericile ortodoxe au fost oficiate slujbe de Te Deum și de pomenire a eroilor neamului.

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, începând cu ora 11:00, slujba de Te Deum a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de preoții militari din Cluj.

Ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste țară și popor. Totodată, s-a rugat pentru eroii neamului românesc, care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre credința și dragostea pentru neam și țară a înaintașilor.

„Astăzi e mare sărbătoarea pentru noi, aducându-ne aminte de 1 Decembrie 1918, când s-a realizat Marea Unire așteptată de sute de ani de înaintașii noștri. Cei prezenți aici și mulți alții, acum, la 1 Decembrie, ne gândim la țară, ne gândim la darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu dându-ne unitatea. (…) Îi suntem mulțumitori lui Dumnezeu și le dorim tuturor românilor, oriunde s-ar găsi ei, o zi de sărbătoare frumoasă, cu multe bucurii și sănătate de la Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Clujului.

 

La acest moment de rugăciune au participat autoritățile militare și civile, oameni de cultură, teologi și istorici, în frunte cu prefectul județului Cluj, Tasnádi István Szilárd.

De la ora 12:00, în Piața Mihai Viteazul, în prezența ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, a autorităților locale, județene și centrale, a avut loc prezentarea onorului, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, rostirea de alocuțiuni și depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul.

În cadrul manifestării prilejuite de împlinirea a 103 ani de la Marea Unire, au rostit alocuțiuni: prefectul județului Cluj, Tasnádi István Szilárd, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a lansat un apel la unitate și a evidențiat rolul preotului și al dascălului în menținerea și cultivarea românismului care a dus la realizarea Marii Uniri.

„Românismul a rezistat o mie de ani pentru că am avut preotul și dascălul la sat. (…) Preotul și dascălul au fost cei care au menținut românismul și spiritul viu alături de limbă, tradiții și obiceiuri”, a spus primarul Emil Boc.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare și a tehnicii de luptă, pe traseul str. Regele Ferdinand – str. Horea, precum și cu survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Detaşamentul a fost constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și muzicile militare reunite ale Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Brigăzii 81 Mecanizată „Grigore Bălan”.

Ceremonia pentru celebrarea Zilei Naționale a României a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare la nivel național, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

 

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca – primul edificiu monumental, în stil românesc, construit după Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal. Este primul edificiu monumental edificat după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. A fost construit în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La sfinţirea Catedralei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.

În prezent, în fața Catedralei Mitropolitane se găsesc statuile a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: a Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, și a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fondatorul Mitropoliei Clujului. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...