Cerul pământul şi lumea

de | ian. 7, 2016 | Vorbe de înțelepciune

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:

– Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.

– Foarte simplu – a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.

Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. ( părintele Paisie Olaru )

Ultimele articole

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Secolul XX, deși copleșit de o nemaivăzută recrudescenţă a răului, prin convulsii sociale, războaie sau regimuri totalitare, a fost marcat totodată și de parcursul spiritual al unor sfinţi de excepţie. A fost o modalitate prin care Dumnezeu a compensat lucrarea...

Arhiepiscopul Teofil Herineanu, un om deasupra timpului său

Arhiepiscopul Teofil Herineanu, un om deasupra timpului său

Pr. Bogdan Ivanov O trăsătură a acestui venerabil ierarh al Bisericii a fost discreţia, care l-a caracterizat pe tot parcursul vieţii lui, datorită căreia de multe ori biografia şi omul dispăreau în faţa figurii şi misiunii arhiereului. Aceeaşi discreţie i-a marcat...

Slăbiciunea trupească a bătrâneții este acoperită de tăria înțelepciunii, de bogăţia cunoașterii, de frumuseţea blândeții şi a bunătăţii | Preafericitului Părinte Daniel

Slăbiciunea trupească a bătrâneții este acoperită de tăria înțelepciunii, de bogăţia cunoașterii, de frumuseţea blândeții şi a bunătăţii | Preafericitului Părinte Daniel

Preafericitului Părinte Daniel: Slăbiciunea trupească a bătrâneții este acoperită de tăria înțelepciunii, de bogăţia cunoașterii, de frumuseţea blândeții şi a bunătăţii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria...