Cerul pământul şi lumea

de | ian. 7, 2016 | Vorbe de înțelepciune

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:

– Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.

– Foarte simplu – a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.

Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. ( părintele Paisie Olaru )

Ultimele articole

Virtutea Recunoştinţei

Virtutea Recunoştinţei

Subiectul pe care ni-l sugerează pericopa evanghelică a Duminicii a 29-a după Rusalii este cel legat de virtutea recunoştinţei. Este o mare virtute recunoştinţa, dar pe cât de mare este, pe atât de rară. Dacă vom căuta în dicţionarul limbii române, la recunoştinţă vom...

Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu (1889 – 2023)

Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu (1889 – 2023)

Se împlinesc 134 de ani de la moartea celui mai mare și mai îndrăgit poet al națiunii române, Mihai Eminescu, care a scris ca nimeni altul, într-o limbă dulce ca un fagure de miere universul liric de înțelepciune, cugetare și simțire al sufletului nostru românesc....