Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cete de colindători la Reședința Mitropolitană | Binecuvântare arhierească și daruri de Crăciun pentru elevii Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”

de | dec. 15, 2025

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Samuel Bistrițeanul, primesc zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud.

Luni, 15 decembrie 2025, de la ora 11:00, în curtea Reședinței Mitropolitane din Piața Avram Iancu, cei doi ierarhi au fost colindați de profesorii și de cei peste 1.000 de elevi de la cele trei cicluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal) ale Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, în frunte cu directorul instituției de învățământ, pr. conf. univ. dr. Liviu Vidican-Manci. Lor li s-au alăturat și copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului.

Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt duhovnicesc despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului.

Ca răsplată pentru colind, cei doi ierarhi le-au oferit pachete cu dulciuri, cozonac și cartea de cateheze „Crăciunul – sărbătoarea păcii”, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și apărută recent la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.

În continuare, au trecut pragul Reședinței Mitropolitane și alți colindători, printre care se numără: Ansamblul folcloric „Ioan Berci” al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, un grup de colindători de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, un grup de colindători de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, un grup de copii din clasa a IV-a de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, aparținând Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bistrița, un grup de eleve de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Cluj-Napoca și un grup de copii și tineri de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat tuturor câte un cuvânt duhovnicesc despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, ierarhul le-a mulțumit pentru frumoasele colinde, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit pachete cu dulciuri, cozonac și cartea de cateheze „Crăciunul – sărbătoarea păcii”.

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cei doi ierarhi primesc zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

 

Primii colindători de anul acesta au venit la Centrul Mitropolitan încă de săptămâna trecută și continuă să vină și în zilele următoare, până la Crăciun.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„O Biblie în fiecare familie”, proiect al Primăriei Măgura Ilvei

„O Biblie în fiecare familie”, proiect al Primăriei Măgura Ilvei

Primăria comunei Măgura Ilvei, sub coordonarea primarului Valer Avram, a realizat un proiect cu profundă încărcătură spirituală și comunitară, intitulat „O Biblie în fiecare familie”. Inițiativa reflectă preocuparea administrației locale pentru păstrarea valorilor...