Cete de colindători la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 20, 2018 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 19 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost colindat de zeci de cete de colindători din diferite zone ale eparhiei și nu numai, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca.

Astfel, începând cu ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a deschis porțile reședinței pentru toți colindătorii veniți să vestească Nașterea Domnului.

Printre colindătorii care au pășit pragul mitropoliei anul acesta, au fost elevii și tot corpul profesoral ai Seminarului Teologic Ortodox, profesorii de religie ai județului Cluj, elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, Jandarmii din Cluj, împreună cu elevii de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, colindatori din parohiile eparhiei, călugări de la Mănăstirea Nicula și Mănănăstirea Sighișoara și alte cete.

Ca răsplată pentru colindă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar cei mari au primit calendare, cărți și cozonac.

Colindătorii au început să vină la reședința mitropolitană încă de săptămâna trecută și continuă să mai vină și în zilele următoare.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

Ultimele articole

08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

08 septembrie – Nașterea Maicii Domnului

Ca și Sărbătoarea Adormirii, la origine a fost și ea aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidite între 430-480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare. De-a lungul timpului avem mai...

Nașterea Maicii Domnului: Începutul plinirii vremii

Nașterea Maicii Domnului: Începutul plinirii vremii

La nașterea sa, vă invităm să o cinstim pe Maica Domnului prin cuvintele profunde și delicate ale Maicii Teodosia, care descriu venirea sa pe lume și primii săi ani de viață. Monahia Teodosia Lațcu a scris Viața Maicii Domnului, în lumina Sfintei Scripturi și plecând...

Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești

Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești

La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 17 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Intrarea Domnului în...