Introducere
Cel de-al optsprezecelea capitol al relatării Sfântului Matei conține informații și perspective interesante. Întreita ispitire din Carantania e prezentată aici. Apoi, Evanghelistul vorbește despre Iisus care află de întemnițarea lui Ioan și pleacă în Galileea. Ulterior, descrie modul în care s-a produs selecția, chemarea, sau dacă vreți, în limbaj mai modern, casting-ul primilor Apostoli.
Într-o plimbare pe lângă mare, Domnul vede doi frați. Pe Simon și pe Andrei. Amândoi sunt percari și se găsesc, la momentul întrevederii, în exercițiul funcțiunii. Despre cel din urmă știm din alte surse, că avea preocupări metafizice și ucenicise pe lângă Botezător. În ce măsură acest lucru a cântărit în alegerea sa, nu știm însă.
Cheamarea
Întâlnirea e urmată de o interesantă chemare. Hristos le spune: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Solicitarea Lui e acompaniată în mod imediat de un răspuns prompt. Cei doi lasă toate și vin să Îl urmeze. Auziseră cu certitudine de El și știau cine este Cel care li se adresează. Îl preceda o binemeritată faimă. Una suficientă încât să îi facă să se încreadă în promisiunea Sa, să lase toate și să i se alăture. Evanghelistul ține să noteze că au lăsat corabia și pe tatăl lor. Au abandonat toate cele pe care le avuseseră, s-au lepădat de orice legătură cu lumea de până atunci și au decis să Îi devină apropiați. Viața lor, marcată și așa de impredictibil și instabilitate, își va pierde și bruma de rădăcină pe care o avea.
Pescari de oameni
Cei doi Apostoli trec, ca urmare a răspunsului lor, printr-un proces de reconversie profesională. Nu mai pescuiesc viețuitoarele de pe binecuvântatul lac, ci sunt invitați să facă același lucru cu oamenii. Anumite versiuni ale Scripturii, precum englezeasca traducere cunoscută drept a lui King James în limbajul de specialitate, vorbesc despre ideea de „hunters”, adică vânători de oameni. Probabil și Anglia trecea, ca și spațiul românesc, la momentul traducerii, printr-o penurie terminologică. Accentele și semnificațiile sunt însă diferite. Căci dacă pescarii sunt chemați să-și asume intemperiile și riscul și nu lezează libertatea pradei, vânătoriii săvârșesc, înt-o oarecare măsură, un omor premeditat. Sunt înarmați, pot face rău, ucid pentru a intra în posesia prăzii (căci arareori un animal vânat e prins în viață și tratat, pentru a fi crescut în captivitate; oamenii preferând să se înfrupte din carnea lui și să folosească blana și celelalte elemente în beneficiul lor, nu să salveze o viață).
În loc de concluzii
Urmându-l pe Hristos, cei doi pescari din Galileea, vor întinde mrejele pe-ntreg cuprinsul lumii de atunci. Vor învăța de la Maestru, pe care-L vor urma și-L vor observa la lucru. Sfântul Matei insistă că imediat după acest moment al chemării: „a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor”.
Și pe noi, asemenea Apostolilor, Domnul ne cheamă. Să devenim pescari de oameni. Să-i pescuim la viața veșnică. Să-i învățăm să-L caute și să-L iubească pe El. Să le schimbăm viața în bine și să-i orientăm înspre veșnicie. Putem alege, dacă devenim vânători, ori pescari. Dinspre ceruri, chemarea e înspre cea din urmă variantă. Înspre noi, Învățătorul însuși trimite exponenți ai acelei tagme. Oameni care să lanseze mreaja, să-și asume potențialul refuz și urmările lui dureroase și să nu ne forțeze libertatea. Iisus însuși a făcut așa. A bătut la ușa inimilor tuturor. A așteptat și nu de multe ori, nu a primit niciun răspuns. La fel face și astăzi. La ușa inimii noastre e o clanță, sau un zăvor? De aici pornesc toate. Inclusiv vocația de pescar. Să medităm atent la acest aspect. Îndrăzniți!?
