Chemarea lui Dumnezeu şi agonia lumii – Arhim. Melhisedec Ungureanu – Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

de | mart. 18, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor debuta joi, 21 martie 2019 cu invitarea Pr. Arhim. Melhisedec Ungureanu, stareţul Mănăstirii Lupşa din judeţul Alba. Pr. Melhisedec va participa la ora 18.00 la slujba Pavecerniţei Mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Chemarea lui Dumnezeu şi agonia lumii”

Chemarea lui Dumnezeu şi agonia lumii – Arhim. Melhisedec Ungureanu – Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...

Tineri sirieni  și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Tineri sirieni și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Un grup de tineri din Siria și Iordania, majoritatea liceeni care studiază la școlile din România, au venit special la Cluj pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa. De dimineață au trecut și pe la Radio Renașterea, unde au stat de...