Cicerone Ionițoiu, scriitor român și deținut politic în timpul regimului comunist

Personalitatea zilei de 26 ianuarie este Cicerone Ionițoiu, scriitor român și deținut politic în timpul regimului comunist.

Cicerone Ionițoiu s-a născut la data de 8 mai 1924 în Craiova, fiind de-a lungul vieții un om și un caracter puternic, un luptător anticomunist curajos care iubea libertatea, dreptatea, dar mai cu seamă care își iubea țara.

Cicerone Ionițoiu a fost încarcerat timp de 10 ani la mai multe închisori, respectiv lagăre de muncă dintre care amintim: Văcărești, Valea Neagră, Poarta Albă, Jilava sau Aiud.

Vina pentru care Cicerone Ionițoiu a primit inițial o condamnare de 25 de ani consta, de fapt, în implicarea acesuia în conducerea organizației de tineret a Partidului Național Țărănesc din cadrul Facultății de Litere şi Filosofie din București.

Viața scriitorului român va fi una plină de încercări, deoarece poziția influentă pe care acesta o deținea îl va expune la diverse pericole de-a lungul timpului.

Spre exemplu, în anul 1945, acesta este răpit de pe strada de către ruși, dus la NKVD, poliția politică din acele vremuri, și torturat îngrozitor timp de o săptămână. Acesta este și momentul decisiv pentru opera lui Cicerone Ionițoiu, întrucât își promite că dacă va scăpa cu viață în urma torturilor va face cunoscute aceste evenimente, considerând uitarea acestora ca fiind una anormală.

Referitor la experiența sa carcerală, Ionițoiu surprinde în câteva fraze tensiunea și atmosfera sumbră care domnea peste penitenciarele din acea vreme. Acesta afirma: „La Jilava era aproape o condamnare la moarte prin sufocare. Erau celule extraordinar de populate, de exemplu, într-o celulă de 6 m pe 10 m, eram la un moment dat 280 de persoane. Geamul era bătut în cuie…nici aer nu intra. Ne aduceau în timpul zilei hârdaie cu mâncare cu apă fiartă, iar din cauza aburilor nu puteam respira.”

Tăria și forța de a rezista în închisoare proveneau din crezul pe care îl avea – „Aveam o încredere oarbă că cineva mă ocroteşte”. De asemenea, voința și dorința arzătoare de a relata la ieșirea din închisoare adevărul din „țara sârmelor ghimpate” sunt alte surse care l-au ajutat pe autor să reziste în temniță.

În anul 1979, la intervenția președintelui Franței, lui Cicerone Ionițoiu i se permite să părăsească România și să se stabilească în Franța.

După Revoluția din anul 1989, scriitorul român începe să publice mai multe lucrări care cuprind numele victimelor regimului comunist, ordonate altfabetic. Întreaga sa osteneală reflectată în paginile acestor lucrări de mare amploare se găsește pe site-ul Procesul Comunismului.

În anul 2009, Consiliul Județean din Craoiva îl declară pe Cicerone Ionițoiu cetățean de onoare.

Printre alte lucrări cunoscute ale autorului amintim: Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica ortodoxă (1998), Figuri de legendă (2013) sau Memorii, grupate în două volume: Din țara sîrmelor ghimpate și Drama României văzută din exil.

Scriitorul și cunoscutul supraviețuitor al Gulagului românesc, Cicerone Ionițoiu moare în dimineața zilei de 26 ianuarie 2014 la Paris, la vârsta de 89 de ani.


Resurse:

Foto: epochtimes-romania.com / post-editare

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Cicerone Ionițoiu, scriitor român și deținut politic în timpul regimului comunist
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Compozitor și pianist american. De-a lungul timpului a fost conducătorul mai multor formații de jazz. După ce și-a înființat propria sa formație muzicală, a fost primul care a folosit vocea umană ca pe un instrument muzical. De-a lungul vieții a scris peste 2000 de...

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutistă cu brevet din România. După ce a bătut recorduri în Europa, a mers în SUA pentru a continua. A devenit campioană mondială la parașutism în anul 1932, când a sărit de la 7400 de metri înălțime. Smaranda Brăescu s-a...

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

American de origine scoțiană, a fost de profesie arhitect, până să descopere actoria. Astăzi vom vorbi despre James Stewart. S-a născut pe 20 mai 1908, din părinții scoțieni, Elizabeth Ruth Jackson și Alexander Maitland Stewart, în Indiana, Pennsylvania . Fiul cel...

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton este un erou britanic care a salvat 669 de copii evrei de furia naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Winton s-a născut la data de 19 mai 1909 în Hampstead, Londra. Tatăl său era manager de bancă. Părinții săi erau evrei...

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Unul dintre părinții care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vieții veșnice” și despre păcatul avortului, definindu-l ca “rană de moarte a iubirii“. Totodată, de-a lungul vieții, cu timp și fără timp, acesta s-a implicat și în diferite proiecte, susținând...