Cina cea de Taină. Hristos sădește germenii speranței în inimile noastre

de | apr. 15, 2020 | Spiritualitate

Am mai făcut un pas în urcuşul spre Înviere. Greul însă, de-abia acum începe. O ştie şi Fecioara Maria, împreună cu care ne dorim să fim pe parcursul acestui drum, o ştie şi Iuda, o ştim şi noi. În adâncul inimii lor, o simt şi Apostolii, care-şi reprimă însă sentimentele, nevoind să creadă că lui Hristos i s-ar putea întâmpla lucruri nedemne de divinitatea Lui.

Şi totuşi, se întâmplă. Tabloul zilei de astăzi este unul complex. Reuneşte deopotrivă momente de tandreţe şi comuniune, precum Cina cea de Taină, cât şi clipe de însingurată durere, adumbrite parcă de-o deficitară relaţie de paternitate ce produce efecte psihologice rar întâlnite, precum hematitoza, sau momente de ruşionasă laşitate, lepădare şi abandon. Nici aspecte dinamice, precum reacţia defensivă a lui Petru sau fuga de-a dreptul exhibiţionistă a lui Marcu, n-ar scăpa unui artist talentat ce şi-ar propune ilustrarea acestei zile.

Dată fiind complexitatea ei, nu vom putea să vorbim pe îndelete despre toate momentele care-o definesc. De aceea, vă propun să poposim asupra unui moment static şi paşnic, ce ne permite însă zăbava unor frumoase învăţăminte. Acela al Cinei. Pregătit în chip amănunţit de ucenici, după instrucţiunile date cu precizie de Mântuitorul Hristos, el este un moment culminant de interacţiune socială între a ceata Apostolilor şi Acesta. Dragostea Maestrului se revarsă din plin asupra lor. În fapt, iubirea, părintească, protectoare, prevenitoare, reprezintă leit-motivul evenimentului. Hristos se face lor pildă de iubire jertfelnică. Dă dovadă de smerenie şi sinceritate. De naturaleţe. Le spală picioarele, în ciuda protestelor unora, nu pentru că ucenicii ar fi avut nevoie de o igienizare coresponzătoare. Pandemia ce va urma va avea drept cauză frica, nu vreo neputinţă trupească. Nu atât gestul contează, ci ceea ce vrea să simbolizeze el. E o ilustrare a paradoxului smereniei, care înalţă, dar şi un testament!

Tot iubirea se vede şi în episodul profetic ce reprezintă parcă punctul culminant al cinei. Cu dragoste părintească, Hristos le vorbeşte ucenicilor despre cele ce vor urma. Îi destăinuie lui Petru viitorul apropiat, iar pe Iuda îl vădeşte. În cazul amândurora, căldura iertării răzbate din cuvintele Lui. Pe corifeul cetei în cele ale locvacităţii îl previne, pentru a-i da posibilitatea să nu se sperie, pentru a-i uşura parcă sarcina morală. Pe Iuda îl numeşte prieten. Suspină pentru el, din adâncul inimii. Nu-l opreşte, pentru că acel „călcâi al lui Ahile” al divinităţii pe care-l reprezintă libertatea omului, nu-i îngăduie. Şi totuşi, îl compătimeşte. Fără aroganţă. Sincer şi din adâncul inimii.

Pentru ceilalţi zece, se întristează. Nu uită însă să semene în inimile lor germenii speranţei. În plus, ca legământ de mistică uniune şi permanentă dragoste, le lasă însăşi Taina Sfintei Euharistii. Le cere s-o folosească drept un prilej al reamintirii perpetue a Lui şi le promite că, în mijlocul celor ce se vor aduna în numele Lui, prezenţa Sa va fi mereu una reală. Şi prin ei, ne promite şi nouă că nu ne lasă orfani. Prefigurează, am spune, ceea ce va pecetlui ulterior prin promisiunea şi trimiterea Duhului, balsamul de viaţă dătător şi suflul Bisericii.

În aceste momente de însingurare, această scenă capătă parcă accente şi licăriri noi. Dacă în ceilalţi ani am avut ocazia să trăim alături de ucenici momentul, într-o atmosferă îmbibată de cânt şi iz de tămâie, acum suntem chemaţi s-o reconstruim în inimile noastre. Să rememorăm cu nostalgie şi cu tristeţe, aşa cum au făcut-o Apostolii până la înălţare, rolul prezenţei atotplinitoare a lui Hristos. Poate că nu ar fi rău ca, începând de aici, să dăm răgaz inimii să-şi amintească, pornind de la acest moment, ce a însemnat prezenţa Lui în viaţa fiecăruia dintre noi. Să vadă cum s-a schimbat sub înrâurirea Lui parcursul ei, în repetate rânduri şi să-şi dorească să-L recheme a se sălăşlui în ea!

Rămâneţi în dragostea lui Dumnezeu!

Al vostru întru Hristos iubitor, Ieromonahul Maxim

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Cina cea de Taină. Hristos sădește germenii speranței în inimile noastre
Cina cea de Taină. Hristos sădește germenii speranței în inimile noastre
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca...

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Mai multe din Spiritualitate
Memento Scriptura Sacra. Ți-a scris Domnul…  Ia și citește!

Memento Scriptura Sacra. Ți-a scris Domnul… Ia și citește!

Scriptura este cartea care te poarta spre orizontul atotștiinței divine, ți-l deschide, te uimește și te cucerește, ca prin credință să te înalți înspre El, alipindu-te de Dumnezeul Treime, prin Hristos. Este izvor al sfințirii și de aceea e Sfânta Scriptura, dar este...

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

Secolul XX, deși copleșit de o nemaivăzută recrudescenţă a răului, prin convulsii sociale, războaie sau regimuri totalitare, a fost marcat totodată și de parcursul spiritual al unor sfinţi de excepţie. A fost o modalitate prin care Dumnezeu a compensat lucrarea...

Sfânta Parascheva, model absolut de dăruire pentru viaţa duhovnicească

Sfânta Parascheva, model absolut de dăruire pentru viaţa duhovnicească

„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) Pe 14 octombrie o sărbătorim pe Preacuvioasa Maica noastră Parascheva. Dragostea fată de ea antrenează sute de mii de oameni care vin să se închine moaştelor...

Dumnezeu n-a făcut moartea

Dumnezeu n-a făcut moartea

Aflăm de la Solomon un lucru extraordinar: acela că Dumnezeu n-a făcut moartea. Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, iar moartea este un accident care a intervenit în viaţa omului datorită păcatului. Dacă Dumnezeu n-a făcut moartea, omul nici...