În ziua de 2 ianuarie 1833, de ani a trecut de la viață la Viață Sfântul Serafim de Sarov.
Probabil că o mare parte dintre ortodocșii români nici nu au auzit de el. Numele lui nu apare în calendarul de perete obișnuit tipărit de noi, ci doar în Sinaxarul general ortodox, iar viața sa apare într-o formă foarte scurtă în Proloage. Totuși, modelul vieții și trăirii sale a influențat și influențează puternic o mare parte din lumea monahală, sau pe credincioși, care caută cu stăruință calea desăvârșirii întru Hristos.
Cine este acest sfânt, acest stareț atât de necunoscut și atât de cunoscut în același timp? Privită de departe, sau de undeva de sus, viața sa nu pare a avea ceva foarte deosebit față de alți stareți ai Rusiei pravoslavnice; sau față de alți sfinți mai puțin cunoscuți, mai puțin iubiți. |i totuși, oricine îi citește viața și aude cuvintele sale nu poate să-l mai uite. Prin ce e diferit Sfântul Serafim de Sarov, ce-l face atât de iubit de către cei ce-l descoperă? Înainte de a răspunde la această întrebare sau tocmai pentru a răspunde, trebuie să înfățișăm pe scurt viața Sfântului Stareț.
Sfântul Serafim, de neam rus, se naște la Kursk, în Rusia, în 19 iulie 1759. Pe numele de botez Prohor Moșnin, se trăgea dintr-o familie de comercianți binecredincioasă. Încă de mic, Prohor se cunoaște a fi ales de Dumnezeu ca vas al Său. Astfel, suferind de o boală grea se însănătoșește în chip minunat în fața icoanei Maicii Domnului din Kursk. La vârsta de 19 ani, va intra ca monah în Mănăstirea Sarovului, la sfatul starețului Dositei. Aici, ca simplu frate, se călește în ascultare, smerenie și rugăciune. Nici bolile nu-l vor ocoli. Încă de acum se remarcă firea sa veselă, deschisă, luminoasă, opusă deznădejdii, tristeții, delăsării. Acum se îmbolnăvește grav de hidropică, boală ce l-a ținut la pat trei ani.
După trei ani de suferință, i se arată într-o negrăită frumusețe, Maica Domnului care-l vindecă și spune: „Acesta este din neamul nostru”. Aceasta este prima arătare a Maicii Domnului smeritului Serafim, vor mai fi și altele. Primind chipul îngeresc sub numele de Serafim și fiind hirotonit și diacon, s-a învrednicit a-L vedea pe Hristos, în timpul Sfintei Liturghii, venind înconjurat de cetele îngerești.
Curând după aceea, Părintele Serafim și-a luat asupra sa începutul unei lupte și mai grele, retrăgându-se în pustie, după 16 ani de viață de obște. Aici Serafim se supune ascezei trupești și sufletești, pentru a se face vas curat, vrednic de a purta Harul lui Dumnezeu. În singurătatea pustiei, în tăcere, rugăciune neîncetată, citirea și meditarea la Sfintele Evanghelii și mai ales stăruința de a se ruga 1000 de zile și 1000 de nopți, pe o piatră, l-au ridicat treaptă cu treaptă spre unirea cu Dumnezeu. Aceste exerciții ascetice peste măsură de grele îi erau cu putință și prin structura sa fizică mai rezistentă.
După zece ani petrecuți în pustie, pe data de 12 septembrie 1804, trei tâlhari, crezând că sihastrul ascunde comori, l-au bătut aducându-l la un pas de moarte. Starețul scapă, însănătoșindu-se după o nouă arătare a Maicii Domnului. Îi iertase pe bandiți… Traumele fizice ale acestei bătăi, însă, nu se vor mai șterge până la moarte.
Sfântul Serafim se întoarce din cauza bolii la mânăstire, zăvorându-se într-o chilie, depunând și jurământul tăcerii.
În luna septembrie a anului 1815, în urma unei arătări a Maicii Domnului care i-a poruncit să ajute și să sfătuiască pe oricine va veni la dânsul, ușa chiliei sale se deschide pentru toată lumea.
Din acel moment până în anul morții, 1833, toată Rusia, valuri-valuri, se va revărsa la chilia Sfântului, ca la un izvor tămăduitor. Smeritul Serafim primise de la Dumnezeu prin Maica sa, Fecioara Maria, darul deosebirii duhurilor, darul sfatului, al proorocirii și vederii cu duhul; darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești.
Sfântul Serafim întâmpina pe oricine și în orice perioadă a anului cu salutul „Bucuria mea! Hrisots a Înviat!”. Îi saluta așa până și pe cei adormiți în cimitirul mânăstirii care răspundeau totdeauna și toți: „Adevărat a înviat!”.
Dacă după Isaac Sirul cel mai mare păcat este indiferența față de Dumnezeu, acest păcat nu a ispitit niciodată sufletul smeritului Serafim; dimpotrivă, a fost pentru el cea mai mare virtute. Bucuria pascală a învierii lui Hristos și, deci, credința și nădejdea în învierea noastră, sufletească și trupească, se revarsă peste marginile sufletului său.
Se spune despre Ioan Maximovici, unul dintre marii sfinți ortodocși ai secolului al XXlea, că, intrând într-o închisoare rău famată din Statele Unite ale Americii, deținuții – considerați fiare cu chip de om – l-au întâmpinat cu lacrimi. Harul lui Dumnezeu a răzbătut prin întunericul și împietrirea sufletească a acelor oameni și a dezlegat izvorul lacrimilor. Asemenea se întâmplă și cu noi, cei întemnițați de păcate și legați de vicii la întâlnirea cu viața și cuvintele Sfântului Serafim de Sarov. I-a dăruit Dumnezeu harisma, harul acesta, ca în timpul vieții și după moarte, întâlnirea cu el, cu viața sa, cu cuvintele sale, să fie o străfulgerare în adâncul morții noastre sufletești, să fie o trezire din greul somn al păcatului.
Nu am întânit încă pe cineva care aflând viața și cuvintele Sfântului, să nu se fi schimbat măcar întrucâtva. Despre viețuirea lui putem spune același lucru pe care îl zicea Părintele Nicolae Delarohia despre Pelerinul Rus: „Ori o citești dintr-o suflare și-ți schimbă radical viața, ori nu o poți citi și de la primele pagini renunți. Cale de mijloc nu există”.
Când ne aducem aminte de Sfântul Serafim de Sarov nu o putem face decât cu „revărsare de inimă” – cum spune Psalmistul. Aceasta pentru că toată viața lui a fost o revărsare a inimii. Sinceritatea și deschiderea de inimă cu care Sfântul L-a căutat pe Dumnezeu încă de la început ne deschide și nouă inima împietrită spre a urma sfaturile și modelul vieții sale.
Salutul pe care îl dădea oricărui om, bogat, sărac, cinstit sau tâlhar, și care parcă ne este adresat și nouă, ne somează la un răspuns. Cum vom răspunde la: „Bucuria mea! Hristos a înviat!”? Ca să poți spune așa sau ca să poți răspunde trebuie să arzi asemenea lui de dragoste către Dumnezeu și către semeni.
Cine este Serafim de Sarov?! Schimbându-ne după modelul vieții sale și arzând precum el poate vom cunoaște răspunsul.
Pr. Ciprian Negreanu * În Filocalia, supliment al revistei Renașterea, nr. 1, ian./2000, p. 2. 212
