În contextul Sărbătorii Învierii Domnului, am avut bucuria de a purta un dialog cu dl Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, despre Sărbătoarea Paștilor din locul copilăriei sale, dar și despre subiecte extrem de interesante precum nevoia unei întoarceri la sine, dimensiunea nevăzută a ființei, despre crizele lumii moderne, așa cum le vede în recentul volum, „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea.”
Astfel, am aflat că pentru Alin Tișe, amintirea Sfintelor Paști din copilărie nu este doar o nostalgie, ci o ancoră sufletească, o rădăcină adâncă în credință, tradiție și comunitate. Sărbătoarea Învierii în satul său natal nu era niciodată despre fast, ci despre curățenie și lumină – în casă, în haine, dar mai ales în inimă.
Pe de altă parte, pornind de la volumul său recent, „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea”, interviul a deschis spațiul sincerității, al vulnerabilității, dar și al curajului de a vorbi despre frică, iubire și suferință. „Suntem oameni – iar omul se găsește mereu în centrul credinței. Se gândește mereu la ceea ce a facut și cum a făcut la ceea ce lasa în urma sa.”
Autorul consideră că „Dialogul cu Dumnezeu nu e neapărat o rugăciune spusă tare. Uneori e o tăcere plină de înțeles, un fel de a-ți asculta sufletul și a te confrunta cu tine însuți.” Și tot în cartea sa, domnul Tișe afirmă răspicat că frica nu vine de la Dumnezeu. Frica, spune el, este unealta prin care suntem manipulați, controlați, slăbiți în voință. Iubirea, în schimb, este manifestarea esențială a divinului – și acolo unde există iubire, nu mai e loc de teamă. În ceea ce privește „reconcilierea” dintre iubirea divină și suferința umană, autorul este de părere că suferința nu este o pedeapsă, uneori poate fi chiar o condiție, pentru a ajunge la lumină. „Eu cred că Dumnezeu este în primul rând iubire. Oriunde este iubire nu încape frica. Suferința omului își găsește alinare întotdeauna în credință, pentru că aceasta este calea spre acel sentiment divin – iubirea.” – Alin Tișe
„Mi-a păsat de voi și de această viață.”, scrie Alin Tișe în paginile volumului, iar un alt capitol foarte interesant este și acela intitulat „Dacă Dumnezeu mi-ar oferi un ultim dar”, în care autorul ne propune o reflecție tulburătoare asupra efemerului, asupra a ceea ce contează cu adevărat în ultimele clipe.
Nu a lipsit din dialogul nostru, nici abordarea credinței într-o lume digitalizată și deseori dezumanizată. Într-o realitate tot mai filtrată de ecrane și algoritmi, credința devine, paradoxal, o formă de rezistență, e felul în care omul își păstrează sufletul viu, Cartea ridică și probleme geopolitice, cu întrebări despre rolul Europei într-un context global dominat de mari puteri, despre manipulare socială, despre alienarea tinerilor care preferă manelele în locul valorilor autentice.
Cine este, în final, autorul? Ce gânduri transmite pentru cititori? Vă invit să aflați, ascultând interviul integral, de mai jos.
