”Cireșe de la USAMV”, târg cu vânzare la Stațiunea de Cercetare Horticolă

de | iul. 7, 2021

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță organizarea, între 13-15 iulie 2021, a primului târg cu vânzare de cireșe din producția proprie a Stațiunii de Cercetare Horticolă (SCH).

Recolta bogată din acest an și calitatea fructelor permite stabilirea unui preț la vânzare de 6 lei/kg, iar timp de trei zile, între 13-15 iulie 2021, orele 10.00 – 18.00, cireșele se pot achiziționa din interiorul SCH, în fața clădirii principale, unde vor fi amenajate standurile.

„Ne bucurăm să invităm clujenii în stațiunea noastră și, pentru că avem cantități mari de fructe coapte și gustoase, ieșim din magazine și facem vânzarea în aer liber. Cireșele vor fi recoltate în ziua vânzării, iar noi putem să mai transmitem că le-au fost aplicate tratamente fitosanitare minime, tocmai pentru a avea fructe cât mai sănătoase, așa cum ne dorim de fiecare dată. Cireșele sunt din soiuri care se pretează și la consumul obișnuit, dar și pentru conserve pentru iarnă, în special dulcețuri și compoturi. Așa că, așteptăm cu drag toți amatorii de cireșe la stațiunea noastră”, a declarat directorul SCH, Biolog dr. Lukacs Lehel.

Accesul spre standurile de vânzare poate fi făcut dinspre parking str. Băișoara sau pentru auto pe la poarta din str. Horticultorilor nr. 5.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Patru spitale clujene își vor dezvolta sistemele informatice

Patru spitale clujene își vor dezvolta sistemele informatice

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat patru proiecte de hotărâri care vizează digitalizarea unor unități sanitare din subordinea forului administrativ județean. Instituțiile care vor beneficia de aceste investiții sunt Spitalul de...

CTP – PROGRAM SPECIAL ÎN PERIOADA  12 – 15 AUGUST 2023

CTP – PROGRAM SPECIAL ÎN PERIOADA 12 – 15 AUGUST 2023

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunță programul de circulație a mijloacelor de transport în comun valabil în perioada 12 – 15 august, cu ocazia minivacanței de Sf. Maria. În zilele de 12 și 14 August 2023, transportul public de călători se va desfăşura...