”Cireșe de la USAMV”, târg cu vânzare la Stațiunea de Cercetare Horticolă

de | iul. 7, 2021

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță organizarea, între 13-15 iulie 2021, a primului târg cu vânzare de cireșe din producția proprie a Stațiunii de Cercetare Horticolă (SCH).

Recolta bogată din acest an și calitatea fructelor permite stabilirea unui preț la vânzare de 6 lei/kg, iar timp de trei zile, între 13-15 iulie 2021, orele 10.00 – 18.00, cireșele se pot achiziționa din interiorul SCH, în fața clădirii principale, unde vor fi amenajate standurile.

„Ne bucurăm să invităm clujenii în stațiunea noastră și, pentru că avem cantități mari de fructe coapte și gustoase, ieșim din magazine și facem vânzarea în aer liber. Cireșele vor fi recoltate în ziua vânzării, iar noi putem să mai transmitem că le-au fost aplicate tratamente fitosanitare minime, tocmai pentru a avea fructe cât mai sănătoase, așa cum ne dorim de fiecare dată. Cireșele sunt din soiuri care se pretează și la consumul obișnuit, dar și pentru conserve pentru iarnă, în special dulcețuri și compoturi. Așa că, așteptăm cu drag toți amatorii de cireșe la stațiunea noastră”, a declarat directorul SCH, Biolog dr. Lukacs Lehel.

Accesul spre standurile de vânzare poate fi făcut dinspre parking str. Băișoara sau pentru auto pe la poarta din str. Horticultorilor nr. 5.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Piață volantă în Parcul Industrial TETAROM I

Piață volantă în Parcul Industrial TETAROM I

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Parcului Industrial Tetarom, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca asigură continuitatea pieței volante destinate clujenilor, de pe platforma Cluj Arena, punând la dispoziție locația din Parcul Industrial Tetarom I, str....

Campanie de donare de sânge la Huedin

Campanie de donare de sânge la Huedin

Protopopiatul Ortodox Huedin în colaborare cu Centrul regional de transfuzie Cluj organizează o nouă campanie de donare de sânge intitulată „O faptă bună în Postul Adormirii Maicii Domnului!” Campania se va desfășura marți, 1 august 2023, între orele 9 - 13 la sediul...

2024 va fi Anul Avram Iancu

2024 va fi Anul Avram Iancu

Anul 2024 marchează 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, erou național ce a avut un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. Senatul şi Camera Deputaţilor au votat un proiect de lege potrivit căruia anul 2024 se va numi „Anul Avram Iancu”. Legea a...

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un Dar mic pentru o bucurie Mare”, de la Beclean, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Beclean III – „Sf. Cuv. Parascheva”, organizează activități și diferite acțiuni pentru copiii de la căsuțe de tip familial, din familii nevoiașe, pentru copiii...

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Cea mai modernă unitate...