Cititorii fideli ai bibliotecii parohiei „Nașterea Domnului”, premiați în biserică

de | ian. 28, 2018

La parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, s-a încheiat duminică, 28 ianuarie 2018, seria evenimentelor din cadrul proiectului „Luna ianuarie, luna credincioșilor”, în cadrul căruia au fost sărbătoriți credincioșii din parohie, de toate vârstele, care au avut evenimente deosebite în viața lor, în anul 2017.

În ultima duminică din luna ianuarie, după Sfânta Liturghie, au fost desemnați cei mai fideli cititori ai bibliotecii parohiei. Anul acesta au fost chemați pe solee și felicitați  reprezentanții a două generații: Irina Pripon care, de câțiva ani deține locul fruntaș între cititorii cărților de literatură religioasă și Luca Negrea, elev în clasa a III-a la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, pasionat de literatura pentru copii din bibliografia școlară. Ei au primit în dar diplome și cărți religioase.

Biblioteca parohiei are în jur de 10000 de publicații donate de credincioșii, aproape în întregime inventariate și catalogate, cărți de literatură pentru copii, literatură religioasă, beletristică, istorie, geografie, filosofie, critică și estetică literară, artă și periodice puse la dispoziția cititorilor de toate vârstele.

Prin desemnarea „Celui mai fidel cititor”, încercăm să-i recompensăm pe cei care iubesc cartea și înțeleg rolul important al lecturii în formarea și educarea, nu numai a copiilor și a tinerilor, ci a tuturor vârstelor, lărgindu-le orizontul de cunoaștere, contribuind la dezvoltarea intelectuală, psihică și afectivă a persoanei umane care astfel se va integra mai ușor în societatea complexă în care trăim. O altă modalitate de a promova cartea este și raftul de la intrarea în biserică, unde cărțile sunt aduse și împrumutate de credincioși; multe cărți au luat și iau drumul de la cititori la alți cititori. Credincioșii sunt îndemnați simplu:„Ia o carte și citește-o! Dacă ți-a plăcut, dă-o mai departe!” Fără obligativitatea de a o restitui!, după cum a declarat pentru radio Renașterea, coordonatorul activităților din cadrul parohiei, Marilena Asănică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...