Clădirea gimnaziului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, modernizată cu bani europeni

de | apr. 14, 2020

Clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca de pe strada Meseriilor nr. 22, unde învață elevii din ciclul gimnazial, va fi modernizată şi extinsă, în cadrul unui proiect european, derulat de Primăria Cluj-Napoca. Corpul de clădire va fi extins pe verticală, creându-se astfel un număr suplimentar de săli de clasă și laboratoare și va fi construită și o sală de sport. Totodată, sunt prevăzute noi dotări la această școală, de la echipamente didactice, echipamente IT, la crearea de facilități speciale pentru persoane cu dizabilități, în vederea reducerii abandonului școlar.

„Va fi o reabilitare totală a clădirii, deoarece a devenit neîncăpătoare și ne bucurăm de fiecare dată când părinții își îndreaptă privirea spre școala noastră. De asemenea, se va ridica o sală de sport. Copiii noștri ducă o viață sedentară și orele de sport sunt foarte importante. Din nefericire, în toată această perioadă, noi nu am desfășurat activitățile sportive în cele mai grozave condiții și, prin acest proiect, credem că vom reuși să îndeplinim și acest obiectiv de a oferi copiilor o sală de sport modernă”, a precizat directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preotul Liviu Vidican-Manci.

Proiectul are o valoare de 21.287.913 lei, iar contribuția municipiului Cluj-Napoca este de circa 7,4 milioane de lei. În total, patru şcoli din municipiul Cluj-Napoca vor fi modernizate şi extinse, în cadrul unui proiect european derulat de municipalitate. Unităţile de învăţământ cuprinse în acest proiect sunt Colegiul Tehnic „Ana Aslan’’, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga’’, Seminarul Teologic Ortodox şi Şcoala Gimanzială „Onisifor Ghibu’’. Valoarea proiectului este de 100 de milioane de lei.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 16:00, la Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorz-Băi (Parohia Sângeorz-Băi III), județul Bistrița-Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,...