Clopotele bisericii din parohia sălăjeană Crișeni, sfințite Preasfințitul Petroniu

de | nov. 18, 2019

Duminică, 17 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în parohia Crișeni, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul „Buna Vestire”, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, părintele paroh Silviu Boha, inspectorul pentru catehizare parohială al Episcopiei Sălajului și protopopii celor trei protopopiate ale Eparhiei. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Răzvan-Dumitru Gorgan, urmând să fie hirotonit preot pe seama parohiei Miluani, Protopopiatul Zalău.

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a Postului Nașterii Domnului  a fost citită de părintele Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului. La final, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba de sfinţire a celor două clopote ale lăcașului de cult. Cu acest prilej, a acordat o diplomă de apreciere domnului Ioan Jecan, donatorul clopotelor.

Biserica ce poartă hramul „Buna Vestire” din localitatea Crișeni a fost construită între anii 1987-1989, deoarece locașul de cult anterior era într-o avansată stare de degradare. Datorită regimului comunist, zidurile noii biserici au fost ridicate înconjurându-le pe  ale celei vechi, după locașul de cult anterior a fost demolat. Biserica a fost târnosită în anul 1995, de vrednicul de pomenire  episcopul Ioan Mihălţan.  În parohia Crișeni, datorită numărului mare de credincioși,  se află în construcție un nou lăcaș de cult, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Piatra de temelie  a fost pusă acum șase ani  de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Clopotele bisericii din parohia sălăjeană Crișeni, sfințite Preasfințitul Petroniu

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Resfințirea bisericii din Parohia Dolheni

Duminică, 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Tihău

Duminică, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Tihău, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei, au...