Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Clujul rămâne pe primul loc în țară la promovarea examenului de Bacalaureat

de | iul. 14, 2026

Absolvenții claselor a XII-a din județul Cluj își păstrează primul loc la nivel național în ceea ce privește rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie–iulie 2026, după soluționarea contestațiilor.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării și de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, rata de promovare pentru promoția curentă a crescut de la 89,93% la 91,44%, iar rata cumulată de promovare la nivelul județului a ajuns la 87,10%.

În total, în județul Cluj au fost depuse 1.635 de contestații. În urma reevaluării, 1.082 de lucrări au primit note mai mari, 481 au fost notate mai mic, iar pentru 72 de lucrări notele au rămas neschimbate.

După soluționarea contestațiilor, au promovat examenul 3.755 de candidați din cei 4.311 prezenți, cu 78 mai mulți față de rezultatele inițiale. Dintre aceștia, 3.641 sunt absolvenți ai promoției 2026, iar 114 provin din promoțiile anterioare.

Totodată, 18 unități de învățământ din județ au înregistrat promovare de 100%, cu patru mai multe decât înainte de contestații, iar 44 dintre cele 62 de licee clujene au obținut o rată de promovare de peste 80%.

La probele scrise au fost înregistrate 394 de note de 10: 21 la Limba și literatura română, 4 la Limba maternă, 192 la proba obligatorie a profilului și 177 la proba la alegere a profilului și specializării.

Cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat se va desfășura în perioada 3–24 august, iar înscrierile vor avea loc între 14 și 21 iulie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Spre Nicula. Mii de pelerini, mii de povești înaintea Maicii Domnului

Spre Nicula. Mii de pelerini, mii de povești înaintea Maicii Domnului

Grupuri de pelerini continuă să urce dealul spre Mănăstirea Nicula, pe un drum bătătorit de pașii credincioșilor de generații. Intră pe poarta așezământului, înconjoară bisericuța de lemn, apoi se așază la rând pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii...

Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii

Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii

În perioada 13–16 august 2026, Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii, în Parcul Municipal Berc, și se alătură programului Summer Fest, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și Asociația...