Codrii Seculari din Munţii Lăpuşului ar putea primi anual zeci de mii de turiști

de | nov. 1, 2019

Aria naturală protejată Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ din Munţii Lăpuşului, Maramureș, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, ar putea primi, doar în componenta unor excursii organizate cu ghizi de însoţire, anual, aproape 10.000 de turişti. Declarația a fost făcută vineri, 1 noiembrie 2019, de preşedintele filialei Maramureş a Asociaţiei WWF, biologul, Călin Ardelean, informează AGERPRES.

„Lumea vrea să vadă aceste bogăţii ale naturii, aceste păduri naturale, care nu au făcut obiectul exploatării forestiere și care se află aşa de sute sau mii de ani. Avem un ecosistem natural bine protejat. Problema este felul în care se face turism în România, iar, deocamdată, turismul este slab organizat ca şi reţea turistică. Nu intenţionăm pentru Codrii Seculari din Strâmbu Băiuţ să ajungem la un turism de masă, pentru că nu fac obiectul unui turism de masă. E vorba de un turism de nişă, unul special și dorim să ajungem până la 10.000 de turişti pe an (…) Întotdeauna când turismul exacerbează, se aduc mai multe prejudicii mediului natural decât beneficii”, a precizat Călin Ardelean.

Potrivit acestuia, sit-ul se întinde pe aproape 3.000 de hectare, iar o parte din el a fost inclusă în catalogul pădurilor virgine din România.Reprezentantul filialei WWF, filiala Maramureş, a precizat că sit-ul se poate vizita tot timpul anului, însă iarna, turistul trebuie să fie foarte bine pregătit şi echipat.

„Vizitarea sit-ului Codrii Seculari se poate face indiferent de sezon, pentru că zona este frumoasă şi spectaculoasă în toate anotimpurile. Singura problemă este iarna, când zăpezile sunt foarte mari. Anul trecut zăpada a fost 150 cm şi s-a menţinut două luni ”, a declarat Călin Ardelean.

Acesta a menţionat că aria naturală este de importanţă comunitară, cu excepţia zonelor introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES – Concertul studenților

Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES – Concertul studenților

A treia ediție a atelierului de muzică de cameră Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES se apropie de sfârșit. Întregul eveniment a cuprins cursuri de măiestrie, concertul Cvartetului Arcadia, concertul Cvartetului Artis din Viena, repetiție deschisă cu Cvartetul Arcadia,...

„Crâmpeie din România” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

„Crâmpeie din România” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 12 august 2023, la ora 16:00, la vernisajul expoziției „Crâmpeie din România”, în Galeria Cellarium de la Palatul Reduta...