„Colind la Casa cea frumoasă”, în parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | nov. 29, 2017

În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, luna decembrie este una specială, dedicată hramului parohiei, denumită „Colind la Casa cea frumoasă”.

În perioada premergătoare Crăciunului, colindul va răsuna, atât în biserica noastră, dar va fi dus la alte case și biserici, vestind cu bucurie Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Astfel, începând de duminică, 3 decembrie, preoții parohiei Nicolae Buda și Ciprian Taloș, împreună cu credincioșii vor primi primi colindători: conform tradiției din satele noastre, primii care vin la colindat vor fi copiii: un grup de 7 tineri din parohie (Alexandra Balica, Mireia Cadiș, Oana Giurgiuman, Andrada Mariș, Sara Szabo, Maria și Sara Taloș), care vor susține un concert de colinde la priceasnă.

Marți, 5 decembrie, la ora 9.00, preoții parohiei vor participa la sărbătorirea hramului Capelei Sfântul Ierarh Nicolae de la Școala „Constantin Brâncuși” (dir. prof. Eugenia Marcu și Mirela Nicoară), din Cluj-Napoca ( coordonator, d-na Daniela Necula, prof. de religie). La biserică, după slujba Vecerniei cu Litie, copiii din parohie vor colinda și vor primi daruri de la Moș Nicolae.

Miercuri, 6 decembrie, de praznicul Sfântului Nicolae, la priceasnă, vom avea la colindat, oaspeți dragi, colindători de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, cunoscuții interpreți de muzică populară, Mariana Morcan, Marinela Zegrean-Istici, Ioana Breda Morar și Grigore Sâmboan; la Vecernie, vom primi alți colindători care vor susține un concert de colinde: este vorba de „Glasul  Apusenilor”, Corala Preoților și a preoteselor din Protopopiatul Ortodox Huedin.

Duminică, 10 decembrie, corul parohiei, condus de domnul Radu Pintea, artist liric și credincios al parohiei, va da răspunsurile la Liturghie și va susține un concert de colinde la biserica ocrotită de ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Târgu Lăpuș, Maramureș.

În duminica următoare, în 17 decembrie, la Sfânta Liturghie, va fi invitat părintele Benedict Vesa, iar la priceasnă, îi vom admira din nou pe „Păunașii Salvei”, Ansamblul folcloric de pe Valea Sălăuței, instructor profesorul Valer Fodorca. Îmbrăcați în frumoasele costume tradiționale cu spectaculosul clop cu păun, vor aduce credincioșilor colindul străbun de pe meleagurile năsăudene, bogate în tradiții și valori spirituale autentice.

Miercuri, 20 decembrie, la ora 9.00, după Sfânta Liturghie, biserica noastră va fi din nou gazdă pentru colindători de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj care vor colinda și vor ține o lecție despre tradițiile de Crăciun pentru elevii de la Școala „Constantin Brâncuși”care vor fi prezenți în biserică.

Duminică, 24 decembrie, la priceasnă, va avea loc lansarea unui CD de colinde, interpretate de Maria și Petronela Taloș care vor susține și un concert de colinde.

Seara, după Vecernie, un grup de tineri și copii va pleca la colindat pe la casele oamenilor singuri cărora credincioșii noștri le poartă de grijă, în cadrul de Proiectului de ajutorare a aproapelui.

Luni, 25 decembrie, de praznicul Nașterii Domnului, hramul parohiei, se va săvârși Sfânta Liturghie, în sobor de preoți; la priceasnă, va colinda corul parohiei, dirijor d-l Radu Pintea; pentru cei mici, ca în fiecare an, va veni Moș Crăciun cu daruri.

Începînd din 10 decembrie până în ziua de Crăciun, va fi deschisă Expoziția de decorațiuni de Crăciun, realizate de copiii de la Cercul de pictură și coordonatoarele acestuia, cu scop caritabil; toți cei prezenți vor admira o expoziție de icoane pe sticlă realizate tot de acești copii.

Colindul care va răsuna în tot acest răstimp în biserica noastră și toate activitățile derulate de credincioșii de toate vârstele sunt un semn al iubirii pentru Hristos și semeni și vor dărui o strălucire și mai mare praznicului luminos al Crăciunului, adunându-ne pe toți în jurul ieslei Pruncului Iisus pentru a ne împărtăși cu pacea, smerenia, bunătatea și nevinovăția Acestuia.

Marilena Asănică

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...